fbpx

Informații noi în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din Marea Britanie! Au mai fost reținute încă două persoane

O femeie şi un bărbat au fost reţinuţi în Warrington, nordul Angliei, sub acuzaţiile de trafic de persoane şi omucidere, în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din comitatul britanic Essex.

Cei doi suspecţi, ambii în vârstă de 38 de ani, au fost arestaţi vineri sub acuzaţiile de omucidere şi trafic de persoane în oraşul Warrington, din nordul regiunii britanice Anglia, au informat oficiali ai poliţiei din Essex. Şoferul camionului, cunoscut sub numele de Mo Robinson, rămâne în custodia forţelor de ordine, fiind suspectat de comiterea crimelor.

Conform aceleiaşi surse, autopsiile cadavrelor celor 39 de victime au început vineri, după ce acestea au fost transportate din Portul Tilbury către o morgă.

„Identificarea formală (a victimelor, n.red.) va urma ulterior procesului de autopsie şi va fi o parte lungă, dar crucială a investigaţiei noastre”; „Imaginea se poate schimba în privinţa identificării, şi vom continua să transmitem informaţii actuale, când va fi posibil”, a transmis Poliţia din Essex.

Conform aprecierilor autorităţilor britanice, cele 39 de victime ar fi de naţionalitate chineză. Totuşi, autorităţile de la Beijing au transmis vineri că în acest moment „nu este posibilă” confirmarea naţionalităţii cadavrelor.

Forţele de ordine din comitatul britanic Essex au anunţat miercuri descoperirea a 39 de cadavre umane în interiorul unui container al unui camion aflat în parcul industrial Waterglade din Grays, la ora locală 1:40 a.m. (3:40, ora României).

External sponsored links

Anunturi promovate