fbpx

Klaus Iohannis, anunț despre românii din Marea Britanie. Ce se întâmplă după victoria lui Boris Johnson

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că este mulțumit de rezultatul alegerilor din Marea Britanie, pentru că există o majoritate clară care să finalizeze Brexitul cu un acord. Președintele a precizat că rezultatul este bun și pentru românii din Marea Britanie.

Klaus Iohannis a făcut declarații de presă, la Bruxelles, unde se desfășoară Consiliul European, care a avut ca principale teme „Green Deal”, bugetul multianual și Brexitul.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

„Obiectivul principal la subiectele pe climă a fost obținerea neutralității climatice până în 2050”.

„Neutralitatea climatică înseamnă că ajungem la un nivel de emisii atât de redus că practic nu se mai produc schimbări climatice. Până atunci avem însă obiectivul intermediar, ferm asumat de toate statele membre, și România stă destul de bine”.

„Protecția naturii, evitarea unei catastrofe climatice sunt extrem de importante”.

„Nu am obținut unanimitate și chestiunea se va relua în iunie anul viitor, dar am obținut progrese”.

„Am decis să predăm pregătirea bugetului UE președinției Consiliului European. De acum, nu va mai fi această chestiune în răspunderea președinției rotative a Consiliului UE, ci se va regăsi la Consiliul European”.

„Pot să-mi exprim mulțumirea față de rezultatul din UK, în sensul că există o majoritate clară care să finalizeze Brexitul cu acord”.

„Acest rezultat e foarte bun pentru românii din UK pentru că premierul Boris Johnson și partidul său vor să realizeze Brexit cu acord, un acord bun pentru români, care le acordă drepturi semnificative. Cea mai bună variantă e un Brexit cu acord și spre asta ne îndreptăm”.

Partidul Conservator, condus de premierul Boris Johnson, a câștigat categoric alegerile anticipate din Marea Britanie, potrivit numărătorii oficiale parțiale prezentate de presa britanică. Conservatorii pro-Brexit au obținut cel mai bun rezultat din 1987 până acum și sunt pe cale să obțină majoritatea absolută în Parlament, ceea ce va ușura obținerea votului legislativului pentru acordul negociat de Boris Johnson cu UE pentru ieșirea din blocul comunitar la 31 ianuarie 2020.

Partidul Conservator, condus de Jeremy Corbyn, a suferit cea mai grea înfrângere din 1935 și până în prezent, potrivit The Telegraph, iar liderul său a anunțat că va demisiona din funcție.

External sponsored links

Anunturi promovate