fbpx

Regina Elisabeta ar putea renunța în curând la tron!

Regina Elisabeta a început să preia obligațiile publice în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în curând ar putea renunța la tron. Cine urmează să preia conducerea Casei Regale din Marea Britanie?

Elisabeta s-a născut în Londra ca prim copil al Ducelui și Ducesei de York, mai târziu cunoscuți ca Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta. Tatăl ei a urcat pe tron după ce fratele său, Edward al VIII-lea a abdicat în anul 1936, Elisabeta devenind urmașă la tron. A început să preia obligațiile publice în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar.

Acum, tot mai multe zvonuri alimentează credința că, în curând, Regina va lăsa pe altcineva în locul ei. Oficialii din interiorul Casei Regale, care nu au comentat ipotezele din jur, au negat vehement ideea și au clarificat totul astfel: „Nu există niciun plan de a transfera responsabilitatea, nici la 95 de ani, nici mai târziu”.

Cât despre cel care i-ar putea lua locul, poartă numele de Charles, Prințul Charles. Moștenitorul tronului ar fi pregătit de echipa din spate pentru a prelua puterea după ce Regina, în vârstă de 93 de ani, va muri, ori chiar când după doi ani, când aceasta va împlini 95 de ani. Ceea ce a alimentat zvonurile au fost participarea sa la întâlniri cu Ducatul de Lancaster, care se ocupă cu fondurile monarhiei, și planurile ca el și Camilla să se mute la Palatul Buckingham.

Mai mult, recent, despre Charles s-a mai spus că a început să fie mai activ în spatele cortinei. El a insistat ca Andrew să fie dat afară după scandalul de pedofilie în care e implicat. Însă, pe de altă parte, lămuririlor venite din partea oficialilor din interiorul Casei Regale li se alătură și unul dintre cei mai importanți experți pe probleme ale instituției, Charlie Proctor.

„Va împlini 94 de ani curând, iar Regina nu dă niciun sens că vrea să se retragă. E adevărat că rolul lui Charles e mai mare în ultimii ani şi va continua să preia responsabilităţi pe care Regina nu le mai poate duce la capăt. Dar nu va reveni Regent”, a spus Proctor.

External sponsored links

Anunturi promovate