fbpx

Șofer de TIR român, prins după ce ar fi făcut mai multe transporturi ilegale de migranți între Franța și Marea Britanie

Un român de 41 de ani, șofer de TIR, va fi prezentat în fața unei instanțe penale din Caen Franța, după ce în mașina lui au fost descoperiți 12 migranți pe care încerca să-i transporte ilegal în Marea Britanie.

Potrivit anchetatorilor, românul ar fi încasat sume de bani importante de la migranții de origine afgană care voiau să ajungă în Regatul Unit. Autoritățile suspectează că, în ultimele luni, românul ar fi făcut mai multe transporturi ilegale de migranți între Franța și Marea Britanie.

Cei 12 migranți, între care șase copii cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, erau ascunși printre mărfurile pe care românul le avea în TIR. Au fost descoperiți în urma unui control vamal, înainte de urcarea pe feribotul din Ouistreham.

În iulie 2019, un șofer de camion bulgar a primit șase luni de închisoare după ce în cabina sa au fost găsiți câțiva cetățeni albanezi, în aceeași zonă.

External sponsored links

Anunturi promovate