În cadrul întâlnirii, Boris Jonhson ar urma să-şi indice intenţia de a nu prelungi dată producerii Brexitului - adică după 31 ianuarie. Oricum, Marea Britanie va păstra, până la sfârşitul acestui an, mai multe reglementări comunitare.
Asta înseamnă că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au timp, teoretic, doar până la sfârşitul acestui an să negocieze un acord de liber-schimb. În caz contrar, există riscul unor apariţiei unor perturbări foarte serioase a comerţului dintre cele două părţi, începând cu ianuarie 2021.
Negociatorul-sef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, s-a arătat, însă, sceptic cu privire la încheierea unui acord de liber-schimb în doar 11 luni.
"Este nerealist că o negociere globală să fie făcută în 11 luni (...). Vom face ce putem pentru a obţine ceea ce eu numesc 'minimul vital', pentru a stabili o relaţie cu Regatul Unit (...)", a declarat Michel Barnier.
Anul acesta, Boris Johnson ar urma să intre în negocieri pentru acord comercial şi cu Statele Unite.
Marţi (7 ianuarie), Camera Comunelor ar putea da un vot favorabil acordului de Brexit.