fbpx

Dacia Sandero i-a impresionat pe britanici. „Pentru 8.200 de euro primiţi plafon, uşi şi un fel de motor”

Dacia Sandero a intrat pe piaţa din Marea Britanie şi este cea mai ieftină maşină pe care britanicii o pot cumpăra.

Jurnaliştii de la TopGear au realizat un ”portret” în stilul lor caracteristic maşinii din România.”Cea mai ieftină maşină din UK. Poate fi a voastră pentru 8200 de euro, iar pentru suma asta primiţi o maşină adevărată. Cu plafon, uşi, roţi şi un fel de motor. Care e smecheria de fapt?”, şi-au început cei de la TopGear materialul.

”OK, preţul lui Sandero începe de la 8200 de euro cu dotările de bază. Şi când spunem 'de bază' ne referim la uşi care se deschid manual, fără radio, fără aer condiţionat. Porsche şi Ferrari duc preţul la o sumă din şase cifre pentru astfel de dotări sadomasochiste. Şi nici măcar nu îţi oferă cinci locuri”, au mai scris jurnaliştii britanici.

Concluzia specialiştilor pentru cumpărătorii britanici a fost că în ciuda faptului că Dacia Sandero nu străluceşte prin dotări sau aspect este o maşină fiabilă şi potrivită în traficul din Marea Britanie: ”Nu doar din cauza preţului, dar Dacia Sandero merită pentru că este reconfortant de simplă. Simplu de condus, simplu de folosit, simplu de cumpărat şi de condus. Este o mică maşinuţă onestă, perfectă pentru scopul pentru care a fost creată, fără să promită lucruri pe care nu le poate îndeplini”.

External sponsored links

Anunturi promovate