fbpx

La un pas de Brexit, peste 435.000 de români au solicitat drept de rezidenţă în Marea Britanie!

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidenţă înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare număr în rândul cetăţenilor din statele membre ale UE, după polonezi, care au depus 512.300 de cereri.

Pe al treilea loc sunt italienii, cu 291.000 de cereri.

Românii sunt europenii cei mai numeroşi din Londra, cu 163.000 de conaţionali care locuiesc acolo. Alte două comunităţi numeroase de români sunt în Birmingham şi în estul Angliei.

Toţi străinii care locuiesc în Marea Britanie au termen până la sfârşitul anului 2020 să depună cerere de obţinere a statului care le va permite să locuiască şi să muncească acolo şi după Brexit.

Până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut au fost depuse 2.756.100 de astfel de cereri, iar 2.450.100 dintre ele au primit aprobarea autorităţilor. Doar şase cereri au fost respinse, în cazul unor persoane care figurau ca infractori.

În octombrie, ministrul securităţii din Marea Britanie, Brandon Lewis, a indicat că cetăţenii UE ar putea fi deportaţi dacă nu depun cerere de a rămâne în ţară până la termenul din decembrie 2020.

“Cetăţenii UE sunt prietenii, familia şi vecinii noştri şi preţuim contribuţia uriaşă pe care au adus-o ţării noastre”, a declarat Lewis săptămâna trecută.

External sponsored links

Anunturi promovate