fbpx

Șofer de camion român, condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de droguri!

Un șofer de camion român „care și-a încercat norocul” a fost prins cu mâța-n sac, încercând să introducă în Marea Britanie, prin portul Hull, cocaină în valoare de 1,7 milioane de lire sterline.

Polițiștii de frontieră au descoperit 21 kg de droguri de clasa A ascunse într-un camion, care sosise cu feribotul de la Zeebrugge, Belgia, sub o încărcătură de cherestea.

Șoferul, Mihai Ciceu, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat vineri, 21 februarie, la Curtea Coroanei Hull pentru a fi condamnat pentru importul de cocaină cu intenție, după ce a pledat vinovat în cadrul unei audieri anterioare.

Curtea a auzit cum camionul fusese oprit de șase ori înainte de a ajunge în Hull, în dimineața zilei de 22 ianuarie.

Oamenii legii au examinat vehiculul și au găsit trei pachete ascunse în podeaua remorcii.

Analizele drogurilor au dezvăluit că aceste pachete conțineau cocaină cu o puritate de 73% la o valoare totală estimată de 1,68 milioane lire sterline.

Când a fost interogat de ofițeri de la Agenția Națională a Criminalității, Ciceu a negat că ar fi avut cunoștințe despre pachete.

El a susținut că a ajuns la destinația de livrare cu două zile înainte de programare și, în acest timp, a lăsat vehiculul nesupravegheat pentru perioade lungi de timp.

Românul a fost condamnat la o pedeapsă de opt ani și opt luni de închisoare.

External sponsored links

Anunturi promovate