fbpx

Măsurile de după Brexit afectează piața muncii din Marea Britanie!

Măsurile post-Brexit afectează piața muncii din Marea Britanie. TransferGo se opune categoric noilor politici, ce vor afecta economia britanică. Aceste măsuri vor depriva Marea Britanie și de specialiști în diverse domenii.

TransferGo, compania de remitențe cu sediul în Londra, avertizează că politicile post-Brexit privind imigrația, stabilite de guvernul britanic săptămâna trecută, ar putea încetini imigrația celor mai căutați specialiști și profesioniști pe piața britanică.

Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo, a declarat că firma sa „se opune categoric” principiilor noilor politici, deoarece acestea vor afecta economia britanică și sunt fundamental diferite de modul în care decidenții ar trebui să se gândească la atragerea celor mai buni specialiști.

Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută că va limita accesul la piața muncii din Marea Britanie lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare.

„În timp ce, din punct de vedere tehnic, noile reguli ar putea permite accesul facil al candidaților din domeniul tehnologic la piața britanică, trebuie să ne gândim la implicațiile mai ample ale acestui lucru. Cerem celor mai bune și mai strălucitoare minți ale lumii să-și dovedească valoarea prin standarde arbitrare stabilite de guvernul britanic, pe baza abilităților lingvistice, a performanței academice și a veniturilor. Spunem implicit că persoanele care nu îndeplinesc aceste criterii nu au valoare pentru Marea Britanie. Prin urmare, este posibil să observăm o încetinire a imigrației tocmai în cazul competențelor pe care vrem să le atragem. Sperăm că Guvernul va lua în considerare implicațiile mai ample ale acestei politici în ceea ce privește reacția mediului de afaceri”, a afirmat CEO TransferGO.

Noile politici post-Brexit afectează compania

Directorul TransferGo a continuat spunând că noile politici afectează direct compania, care a fost fondată de imigranți, pentru imigranți.

„Mulți dintre clienții noștri sunt migrați din Polonia, România, Ucraina, Turcia și Lituania și îi considerăm pe toți ca fiind de înaltă calificare. De ce? Pentru că oricine muncește atât de mult pentru a trimite bani acasă pentru a-și susține familia și pentru a-și construi o viață mai bună, dă valoare oricărei societăți. Știm ce fel de sacrificii fac și, în ochii noștri, nu vor fi niciodată improprii să trăiască și să lucreze nicăieri în lume”, a concluzionat Dvilinskas.

External sponsored links

Anunturi promovate