fbpx

Măsurile ce vor fi luate de Marea Britanie în cazul unei pandemii: Şcolile şi agenţiile de stat vor fi închise

Şcolile ar putea fi închise cel puţin două luni în Marea Britanie, în caz de pandemie de coronavirus, iar spitalele de stat din Regatul Unit vor anula operaţiile şi vor folosi paturile doar pentru pentru bolnavii infectaţi cu acest nou virus, conform presei locale.

Evenimentele sportive şi concertele ar putea fi anulate, iar şcolile şi birourile agenţiilor de stat ar putea fi închise cel puţin două luni în Marea Britanie, în cazul de pandemie de coronavirus.

Profesorul Chris Witty, consilerul medical şef al Guvernului de la Londra, a avertizat că Regatul Unit ar trebui să se pregătească pentru perturbări ale activităţilor obişnuite pentru o perioadă foarte lungă de timp şi să fie gata să plătească un “cost social” mare pentru eforturile de stopare a virusului.

Printre măsurile posibile ar putea fi anularea operaţiilor planificate în spitalele de stat pentru ca paturile şi personalul medical să servească doar la tratarea bolnavilor.

În prezent, în Marea Britanie sunt 15 persoane infectate cu coronavirus.

External sponsored links

Anunturi promovate