fbpx

Autoritățile din Marea Britanie, ÎN ALERTĂ! Se așteaptă la un scenariu de coșmar în privința CORONAVIRUS

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat că, probabil, epidemia de coronavirus se va răspândi şi mai mult pe teritoriul Regatului Unit.

„Cred că este foarte important să spunem că aceasta este o problemă care, cred eu, probabil se va agrava pentru această ţară în decursul următoarelor zile şi săptămâni şi, deci, vom face toate pregătirile necesare pentru acest scenariu”, a declarat Boris Johnson.

Şeful Guvernului britanic a convocat o şedinţă COBRA, grupul care gestionează situaţiile de criză naţionale sau regionale, şi a anunţat că miniştrii au pus la cale un plan, care va fi publicat marţi, pentru „a împiedica răspândirea bolii şi pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili”. Până la anunţarea măsurilor, Boris Johnson le-a cerut oamenilor un lucru simplu.

„Lucrul cel mai util pe care îl putem face cu toţii pentru a sprijini sistemul sanitar să oprească răspândirea coronavirusului este să ne spălăm pe mâini cu apă fierbinte şi săpun”, a mai declarat Johnson.

În prezent, în Marea Britanie au fost confirmate 40 de cazuri de infecţie cu coronavirus.

External sponsored links

Anunturi promovate