fbpx

Gunoiul din Marea Britanie pune România în pericol! Ce au descoperit anchetatorii

Scandalul deșeurilor din Marea Britanie, ajunse cu navele în România, capătă amploare. Patronii mai multor firme românești, care au importat ”gunoaiele”, efectuând zeci de transporturi sub masca ”produse second hand”, sunt cercetați de procurori pentru import/export de deșeuri și pentru fals în acte, infracțiuni pedepsite cu 7 ani de închisoare.

Este posibil ca și vameșii din Constanța și București, care se pare că au facilitat intrarea în țară a containerelor, în baza unor documente de transport ilegale, să fie luați la întrebări. Și nu în ultimul rând, cercetat penal pentru export ilegal de deșeuri este și expeditorul gunoaielor, un cetățean englez.

Poate dacă Marea Britanie nu ar fi ieșit din Uniunea Europeană, rețeaua care importa deșeuri nu ar fi fost descoperită. Cei care au avut curiozitatea să vadă ce ascund transporturile de ”obiecte de uz casnic la mâna a doua” au fost polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă, care au efectuat analiza de risc a importurilor din Marea Britanie, prin portul Constanța.

”Garda de Coastă a făcut raportul respectiv, în care procentajul de risc, de a se găsi deșeuri, era ridicat. Motiv pentru care am procedat la verificarea în teren a rezultatului acestor analize, la început teoretice, și am descoperit gunoaiele care ajung în țara noastră.

În afară de cele 26 oprite deja, o să verificăm ce s-a întâmplat, unde au ajuns acele alte câteva 50 de containere cu deșeuri”, spune procurorul de caz Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Din dispoziția lui, toate containerele cu gunoaie, care au fost și vor mai fi găsite, vor fi returnate în țara de origine.

Containerele cu deșeuri vin din Notingham, Marea Britanie, de la o companie care exportă produse second hand, cu precădere în țările sărace din Africa și Asia.

Dar a găsit mușterii și în România, unde, în perioada în care Marea Britanie era în UE, nu se efectuau controale vamale, deși peste 70% din marfă erau deșeuri inutilizabile, tratate cu substanțe toxice.

În probele anchetatorilor apar inclusiv bidoane de lapte pentru copii și prezervative folosite, mucegai lichid, viermi.

Procurorul Teodor Niță spune că deșeurile erau sortate în halele importatorilor:”Ei au cele câteva procente de marfă relativ utilizabilă pe care o pot comercializa ca second hand, iar gunoaiele le aruncă în munții noștri de gunoaie sau le incinerează, producând poluări masive.

În felul acesta țara expeditoare se curăță iar România se încarcă de gunoaie. România este într-un risc major și iminent să devină o ladă de gunoi a întregii Europe și nu numai”.

External sponsored links

Anunturi promovate