fbpx

Stadionul Wembley din Londra va fi luminat în culorile drapelului Italiei

Englezii vor să-și arate solidaritatea cu italienii, greu încercați de pandemia de coronavirus, anunțând că bota arenei Wembley din Londra va fi luminată în verde, alb și roșu, culorile Republicii.

Evenimentul va avea loc vineri seară când, pentru 90 de minute, stadionul pe care își dispută meciurile de acasă naționala de fotbal a Angliei va lumina în culorile drapelului Italiei.

În plus, ecranele amplasate pe drumul spre stadionul din Londra vor afișa mesajul: ”Siamo separati, ma siamo insieme. Forza Italia #DistantiMaUniti”, adică ”Suntem separați, dar împreună. Hai Italia #LaDistanțăDarUniți”.

Aceste decizii au fost luate după ce meciul amical Anglia – Italia, programat pe 27 martie 2020, a fost anulat, din cauza pandemiei de Covid-19 și în semn de solidaritate cu poporul italian, greu încercat de virusul care a răvășit în câteva luni întreaga lume.

Italia este a treia țară din lume afectată de coronavirus, după Statele Unite ale Americii și China, cu 80.589 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19.

În plus, vineri a fost o zi ”neagră” pentru Italia, care a raportat decesul a 969 de persoane în ultimele 24 de ore! În total, în Italia au murit din cauza pandemiei de coronavirus cei mai mulți oameni, 8.215.

External sponsored links

Anunturi promovate