Suspendarea zborurilor între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se prelungește cu 14 zile începând cu data de 15 mai 2020.
Totodată, Guvernul României a decis că se instituie, începând cu data de 15 mai, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, inclusiv Regatul Unit, măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţile din România.
Sursa Ambasada Romaniei la Londra / MAE
Detalii în Hotarare CNSSU nr 24 stare de alerta
Anexa la Hotărâre CNSSU nr. 24 - masuri stare de alerta