fbpx

Atac armat la Londra, soldat cu victime! Agresorul a fugit pe un scuter

Un atac armat s-a produs joi seara în capitala Regatului Unit. În urma lui, au fost rănite patru persoane, printre care și un copil de doar doi ani.

Un copil de doi ani și un bărbat sunt în stare „critică” după ce un bărbat a deschis foccul asupra a patru persoane. Un martor a spus că a auzit patru sau cinci focuri de armă care au lăsat un copil și un bărbat într-o stare critică. Se crede că bărbatul a fugit cu ajutorul unui scuter după atac.

Atacul s-ar fi petrecut în zona Harlesden, acolo unde un bărbat ar fi deschis focul asupra mai multor persoane. Locuitorii cartierului au auzit mai multe focuri de armă și l-au văzut pe agresor, îmbrăcat în negru, fugind de la locul faptei. Bărbatul ar fi dispărut cu ajutorul unui scuter, pe care se mai afla și o altă persoană.

Un copil mic a fost văzut „inconștient” căzut pe stradă, după ce a fost împușcat de un tir de focuri în nordul Londrei, au spus martorii îngroziți. Copilul a fost luat de ambulanță după atacul din Harlesden. Copilul și un bărbat, care a fost și el împușcat în același incident se luptă pentru viața lor în spital.

Alte două victime, un bărbat și o femeie, au fost, de asemenea, împușcate, dar rănile lor nu pun viața în pericol, a spus poliția.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 21.45 pe o stradă rezidențială. O profesoară care locuiește vizavi de zona cu pricina a spus că a văzut un bărbat fugind de la fața locului.

Femeia, numită Yvonne, 55 de ani, a spus: „Am auzit patru sau cinci împușcături și m-am uitat pe fereastră. Am văzut apoi o persoană îmbrăcată în negru cu o cască de motocicletă care alerga dinspre casele de pe Energen Close unde s-a întâmplat incidentul.

„Nu pot decât să presupun că persoana care fugea a tras focurile de armp și apoi a fugit, potrivit celor relate de Mirror.

„Nu le-am putut vedea fețele din cauza căștilor. Dar erau amândoi îmbrăcați în negru. Nu am putut vedea dacă bărbatul care alerga cu o armă.”

External sponsored links

Anunturi promovate