fbpx

Britanic ţinut în viaţă timp de 68 de zile, motiv de mândrie naţională în Vietnam

Un pilot scoţian în vârstă de 43 de ani, cu o formă gravă de Covid-19, a fost salvat de medicii din Vietnam, după ce a petrecut 68 de zile cuplat la un ventilator. El a fost menţinut la aparate o perioadă mai lungă de timp decât oriunde în lume.

"Dacă aş fi fost aproape oriunde altundeva pe planetă, aş fi mort. Ar fi comutat întrerupătorul după 30 de zile", a afirmat Stephen Cameron de pe patul său de spital. Britanicul a fost internat într-un spital din oraşul Chi Minh, fără prieteni apropiaţi sau familie.

Pentru Vietnam, cazul britanicului este motiv de mândrie naţională întrucât, prin salvarea sa, ţara rămâne cu un bilanţ alb al morţilor de Covid-19. Cameron a fost ultimul pacient bolnav de Covid-19 internat într-o unitate de terapie intensivă din Vietnam.

Ţara asiatică, care are peste 95 de milioane de locuitori, mai mult decât Germania, a avut doar câteva sute de cazuri confirmate şi nicio moarte înregistrată. Cu un caz atât grav şi de rar, fiecare detaliu al recuperării sale a fost relatat în ziare naţionale şi la jurnalele de ştiri TV.

Zeci de specialişti în terapie intensivă din Vietnam au susţinut periodic conferinţe pentru a discuta despre starea lui Cameron căruia, la un moment dat, îi dădeau 10% şanse de supravietuire.

External sponsored links

Anunturi promovate