fbpx

Salvamar român, erou în Italia după ce a salvat viaţa unui copil

Un salvamar român, Alin, a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viaţa unui copil care risca să moară înecat. Resuscitarea a durat 12 minute lungi.

Intervenţia românului de 38 de ani asupra copilului de 12 ani care s-a simţit rău în mare, la Ostia, a fost salvatoare.

Alin, salvamar pe plaja „Bahia”, în cea mai populară zonă din Ostia, expert în curse cu obstacole precum „Spartan Race”, a retrăit momentele de sâmbăta trecută, când, dacă nu ar fi avut pregătirea pe care o are, copilul de 12 ani ar fi riscat probabil să nu se mai trezească.

„Când l-am recuperat din apă, băiatul era inconştient. Aşa că am făcut resuscitarea oferită de protocolul BLS (Basic Life Support, procedura de prim-ajutor care include resuscitare cardiopulmonară şi o serie de alte acţiuni)”, spune Alin, adăugând: „Am făcut masaj cardiac şi respiraţie artificială în secvenţă, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul şi-a redeschis ochii, cu mama în lacrimi urlând de bucurie. Ulterior, a intervenit medicul de 118, iar băiatul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Roma <Bambin Gesù>”.

Salvamarul povesteşte că a fost apoi contactat de mama copilului, Olga, care i-a mulţumit, l-a asigurat că fiul ei este bine şi a fost externat.

„Apoi mi-a promis că va veni pe plajă să-mi mulţumească personal. Astfel de salvări nu sunt, din fericire, foarte dese, dar când se întâmplă, nu trebuie să pierzi niciodată controlul şi să ştii exact ce acţiuni trebuie să faci. Şi aceasta este o sursă de mare satisfacţie personală şi profesională pentru mine”, a spus Alin, la rândul lui tată a doi copii.

External sponsored links

Anunturi promovate