În ultimele zile, în România, s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Încă 420 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 28.166 de cazuri.
Printre țările pe care guvernul britanic le consideră sigure se numără Grecia, Franța, Italia, Spania, Germania, Vietnam și Coreea de Sud - ultimele două fiind lăudate pentru modul în care au gestionat criza de coronavirus, scrie BBC.
Turcia nu a fost inclusă pe lista țărilor considerate cu risc redus a Uniunii Europene, însă se află pe lista statelor considerate sigure de Marea Britanie.
Suedia, în schimb, este una dintre țările care nu au fost incluse pe lista guvernului britanic. Având o abordare mai relaxată a restricțiilor anti-COVID, rata infecției este mai mare decât cea din Regatul Unit.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, vineri, că partea britanică a informat pe canale diplomatice că pentru cetățenii români se mențin restricțiile la frontiere. Astfel, românii care merg în Marea Britanie sunt obligați să stea în izolare 14 zile.
„Urmare anunțului autorităților britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricțiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19, MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunțului public, faptul că, momentan, pentru cetățenii români se mențin restricțiile existente la frontierele Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată într-un comunicat al MAE.
Astfel, începând cu data de 10 iulie 2020, cetățenii români care merg în Marea Britanie dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.
MAE precizează că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile britanice, decizia Guvernului de la Londra a fost luată în baza recomandărilor experților de sănătate și a specialiștilor epidemiologi care urmăresc indicatorii aferenți COVID-19 din toate țările și că o nouă evaluare a măsurilor se va face la sfârșitul acestei luni.