fbpx

Magazinele neesențiale din Anglia se vor deschide 24 de ore pe zi în perioada premergătoare Crăciunului

Magazinele din Anglia vor avea voie să rămână deschise 24 de ore pe zi în perioada premergătoare Crăciunului și în ianuarie.

Autoritățile locale vor putea renunța temporar la normele care restricționează programul de desfacere cu amănuntul.

Primark a devenit unul dintre primii retaileri care a spus că va profita de noile reguli.

Retailerul de îmbrăcăminte intenționează să deschidă 11 dintre magazinele sale timp de 24 de ore, când li se va permite acest lucru, odată cu relaxarea măsurilor, începând de miercuri.

Luni de restricții pentru a stopa răspândirea coronavirusului au lovit puternic High Street, iar speranța este că relaxarea orelor de deschidere va spori afacerile.

Noile reguli vor fi în vigoare de luni până sâmbătă.

Guvernul speră că noile reguli vor oferi o gură de aer afacerilor care se ocupă de vânzarea cu amănuntul, după ce multe magazine au fost forțate să închidă în timpul lockdown-ului. Acest lucru i-a împins pe cumpărători să migreze în online, exacerbând o tendință care punea deja presiune pe unele lanțuri de magazine din High Street.

Mii de locuri de muncă în comerțul cu amănuntul s-au pierdut și la alte companii. Sainsbury's a anunțat recent că va renunț la 3.500 de locuri de muncă odată cu închiderea a 420 de magazine Argos și a tuturor ghișeelor ​​pentru carne, pește și produse alimentare.

În august , M&S a anunțat că urmează să renunțe la 7.000 de locuri de muncă în trei luni.

External sponsored links

Anunturi promovate