Mai multe surse spun că până la finalul săptămânii vaccinul dezvoltat de BioNtech/Pfizer va primi aprobările pentru a putea fi distribuit, iar de azi într-o săptămână vor fi administrate primele doze.
Primele categorii care vor primi vaccinul în Marea Britanie sunt medicii și personalul medical, cei care lucrează în centrele pentru vârstnici și persoanele care au alte boli care îi expun în cazul în care se infectează cu Sars Cov 2.
Marea Britanie a încheiat înțelegeri cu mai multe companii farmaceutice. Pfizer, spre exemplu, asigură 40 de milioane de doze în Marea Britanie, iar vaccinul dezvoltat de această companie trebuie păstrat la minus 70 de grade.
Autoritățile britanice urmează să evalueze dacă infrastructura deja există este suficientă pentru ca vaccinul să ajungă la întreaga populație sau dacă trebuie facute noi investiții. În ceea ce privește monitorizarea celor care fac vaccinul, aceasta va cădea tot în sarcina medicilor de familie.
Doze ale vaccinului dezvoltat de BioNtech și Pfizer au ajuns deja în mai multe locuri în Marea Britanie și Uniunea Europeană și așteaptă aprobările înainte de a fi distribuite pe scară largă.