fbpx

Copiii şi gravidele rămân nevaccinaţi în Marea Britanie! Recomandările specialiştilor pentru femei

În lupta pentru viaţa de dinainte de pandemie, două categorii vulnerabile de popualţie rămân în afara imunizării. Este vorba despre copii şi femeile gravide, care nu au făcut parte din grupele de populaţie vaccinate în cadrul testărilor vaccinurile pentru Covid-19.

Este o cehstiune de etică, spun firmele producătoare. Vaccinul Pfizer/BioNTech este autorizat în Marea Britanie doar pentru adolescenţii care au mai multe de 16 ani. Au fost testaţi copii cu vârsta între 12 şi 16 ani, dar datele de până acum nu sunt suficient de concludente.

Şi Moderna a început testele pe o grupă de 3000 de copii, dar tot mai mari de 12 ani. Sunt state ale lumii care nici măcar nu au introdus în strategia de vaccinare copiii. Noi îi avem în faza a treia a campaniei, care este prevăzută pentru sfârşitul primăverii, aşa că poate, până atunci, vom avea un vaccin sigur şi pentru ei.

„Copiii înregistrează forme uşoare sau asimptomatice în majoritatea cazurilor şi dacă reuşim vaccinarea celorlalti membri ai familiilor, a adulţilor, problema pentru copii este una cât se poate de uşor de rezolvat ulterior”, explică medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19.

Nici pe femeile gravide nu au fost testate vaccinurile. Britancii, primii care au autorizat vaccinul Pfizer/BioNTech nu recomandă vaccinul femeilor însărcinate sau care alăptează. De asemenea, femeile fertile ar trebui să evite să rămână însărcinate înainte de vaccinare şi timp de două luni după administrarea celei de-a doua doze.

External sponsored links

Anunturi promovate