fbpx

Marea Britanie și UE au prelungit termenul limită pentru un acord post-Brexit până duminică

Acordul post-Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană rămâne în continuare în aer, după ce discuțiile de miercuri seară s-au încheiat fără rezultat.

Premierul britanic, Boris Johnson, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au căzut de acord să acorde un termen până duminică pentru o decizie fermă legată de viitorul negocierilor cu UE.

Cele două echipe au timp să depășească impasul până la sfârșitul acestei săptămâni, termen dat de șefa Comisiei Europene.

Premierul britanic a ajuns spre seară la Bruxelles, unde a fost primit de şefa Comisiei Europene. Cei doi erau zâmbitori atunci când şi-au dat jos măştile de protecție pentru fotografiile oficiale.

După o întâlnire care a durat trei ore, Boris Johnson s-a întors la Londra fără să mai dea ochii cu presa, iar şefa Comisiei Europene a anunţat că Uniunea şi Regatul Unit rămân în continuare departe de un consens.

„Am căzut de acord ca echipele noastre să reia imediat discuţiile şi să încerce să rezolve aceste probleme esenţiale. Vom avea o decizie până la sfârşitul săptămânii”, se arată într-un comunicat.

Şi britanicii şi europenii sperau ca oficialii să găsească un compromis asupra principalelor divergenţe apărute după Brexit. Vorbim despre accesul pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor.

Între timp, comercianţii britanici îşi umplu depozitele cu marfă din Uniune.

External sponsored links

Anunturi promovate