fbpx

Brexit fără acord, semne de panică: Magazinele, sfătuite să-și facă stocuri. Sute de TIR-uri stau la coadă pentru a intra în UK

Uniunea Europeană și Marea Britanie au decis să continue negocierile privind acordul comercial post-Brexit, deși duminică ar fi trebuit să fie ultima zi de discuții. Între cele două părți există neînțelegeri profunde, pe care Bruxelles-ul și Londra vor încerca să le depășească pe ultima sută de metri. 

La 31 decembrie expiră perioada de tranziție, iar din acel moment, Marea Britanie nu va mai fi obligată să respecte regulile UE. Principalele puncte de divergență între Uniunea Europeană și Regatul Unit rămân drepturile de pescuit şi regulile privind concurenţa.

Lipsa unui acord va produce însă un șoc pe piețele financiare și va genera haos.

Chiar dacă cele două părți și-au mai dat o șansă de ultim moment, temerile că totul se va încheia cu un eșec sunt mai mari decât speranțele. Săptămânalul Sunday Times a scris în weekend că guvernul a avertizat supermarketurile și farmaciile din Marea Britanie să înceapă să-și facă stocuri, pentru că un Brexit fără acord este probabil.  

Cozi kilometrice de camioane 

De altfel, în sudul Marii Britanii s-au creat deja cozi kilometrice de TIR-uri. Sute de camioane care vin din Europa prin tunelul de sub Canalul Mânecii blochează drumul care duce către portul Dover. Ideea este ca vehiculele cu marfă să ajungă în port înainte de primul minut al anului 2021, când cel mai probabil schimburile comerciale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană se vor supune altor reguli decât cele din prezent. Iar autoritățile britanice le reamintesc șoferilor acest lucru prin mesaje afișate pe panouri uriașe.

Un Brexit fără acord cu Bruxelles-ul va presupune plata de taxe vamale de 5,7% pentru exporturile către Marea Britanie. Bunurile importate de europeni din Regatul Unit ar urma să fie taxate și ele la vamă cu 4,3%. Pentru unele produse agricole taxele ar putea depăși, însă, 20%.

Marea Britanie produce doar 55% din alimentele pentru consum propriu, iar 26% provin din țările UE, până acum importate fără taxe și controale vamale, relatează corespondentul RFI la Londra.

 
Cumpărături dictate de panică, mai ceva ca la începutul pandemiei


Producătorii de alimente au avertizat că va apărea o penurie de legume timp de trei luni, iar specialiștii cred că lipsa unui acord pentru Brexit va declanșa, sub imperiul panicii, o goană generală după cumpărături, mai amplă decât cea care a fost în martie, la începutul pandemiei de coronavirus.

„Supermarketurile și miniștrii sunt foarte îngrijorați de fenomenul cumpărăturilor în panică. Au văzut ce s-a întâmplat la COVID, când oamenii au început să cumpere masiv hârtie igienică, și cât de repede pot degenera lucrurile”, a declarat un consultant din domeniu, potrivit The Guardian.

„Retailerii și furnizorii fac tot ce pot pentru a reduce întreruperile în materie de aprovizionare, inclusiv mărind stocurile de mărfuri neperisabile și căutând rute alternative de aprovizionare. Principalul impact al Brexitului va fi asupra produselor proaspete importate, cum ar fi fructele și legumele, care nu pot fi depozitate pentru perioade lungi de timp nici de retaileri, nici de consumatori”, a declarat un reprezentant al industriei de retail. 

Pe de altă parte, guvernul a cerut furnizorilor de medicamente, dispozitive medicale și vaccinuri să facă stocuri pentru șase săptămâni, „în locuri sigure” din Marea Britanie. Ministrul de externe, Dominic Raab, susține că există „suficientă diversitate” a lanțului de aprovizionare cu medicamente, deși admite că ar putea exista unele întreruperi, în caz de Brexit fără acord.

Într-o discuție la BBC. el a părut să confirme și un articol din Sunday Telegraph, potrivit căruia guvernul face planuri pentru a acorda agricultorilor britanici un ajutor în valoare totală de 8 miliarde de lire, în eventualitatea unui Brexit fără acord. „Întotdeauna suntem atenți, așa cum am demonstrat-o și în cazul coronavirusului, pentru că vrem să sprijinim comunitățile vulnerabile”, a declarat Dominic Raab.

digi 24 , BBC , sky news 

External sponsored links

Anunturi promovate