Chris Thorold numără zilele până când soția sa va fi externată din spital. Echipa medicală responsabilă de îngrijirea ei a menţionat chiar și dată posibilă, pe la sfârșitul lunii mai, când aceasta va fi externată, în mod miraculos, după rănile suferite.
În ianuarie, rănile sale erau atât de catastrofale în urma accidentului rutier încât ştirea ajunsese pe prima pagină a ziarelor. Avea craniul fracturat şi aproape fiecare os din partea dreaptă a corpului era rupt, inclusiv osul obrazului, mai multe vertebre, bazinul, şoldul, braţul şi piciorul. A stat în comă timp de zece zile, dar şi-a pierdut cunoştinţa în repetate rânduri în următoarele 40 de zile. Puțini credeau că Rachael, în vârstă de 36 de ani, se va trezi vreodată, darămite să părăsească vreodată spitalul.
Nu e de mirare că Chris, în vârstă de 35 de ani, este complet nerăbdător să îşi revadă soţia. Revederea însă nu va aduce motiv de sărbătoare şi nicio petrecere de bun venit nu va fi organizată, pentru că Rachel se întoarce singură. Fără bebeluşul ei.
Cu doar câteva ore înainte de accidentul din 22 ianuarie, Rachael fusese la o şedinţă foto organizată de un prieten. În brațele sale, rânjind cu gingiile la vedere, se afla fiul ei, Louis, în vârstă de cinci luni.
Micuţul a murit instantaneu în accidentul care a lăsat-o pe mama lui în stare critică, luptând pentru supravieţuire. Era plimbat în cărucior de-a lungul unei poteci lângă A10 în Waterbeach, Cambridgeshire, când o mașină, condusă de o femeie în vârstă, s-a izbit de o dubă. Ricoşând, duba a spulberat căruciorul în care se afla Louis, aruncându-l la câţiva metri distanţă.
Rachael va intra într-o casă în care totul este la fel: zeci de fotografii ale unui Louis dolofan, pătuțul mic, girafa umplută înaltă de un metru şi jumătate. Nimic din toate acestea nemaiaducând însă fericire, căci fericirea a încetat pe 22 ianuarie odată cu bătăile inimii bebeluşului.
„Nu știu cum se va simți Rachael. Niciunul dintre noi nu ştim”, a spus Chris. „Este un miracol că vine acasă. Determinarea ei a fost fenomenală. Dar nu s-a terminat. Acum trebuie să se confrunte cu o casă fără Louis”
Chris a vorbit pentru prima dată de la accident, hotărât să onoreze viața foarte scurtă a pruncului său și să dezvăluie durerea şi devastarea pe care accidentul a provocat-o familiei. La interviu a luat parte şi Rachel, printr-o transmisie online, de pe patul de spital.
„Fac totul pentru a mă îmbunătăți, deoarece vreau să fiu mama pe care Louis o iubea”, a spus ea. “Îi sunt dator. Nu m-am gândit niciodată să renunț la viaţă”.
La suferința lor se adaugă faptul că șoferul pe care îl consideră responsabil, care locuiește în același sat, nu a fost încă acuzat de accident. Din discuţiile cu poliția, Chris crede că femeia șofer este bolnavă, dar nu sunt siguri dacă are o stare preexistentă sau problemele de sănătate a venit ca urmare a accidentului. Cu toate acestea, i s-a spus că a fost văzută conducând prin sat, fiind posibilă oricând o reîntâlnire neaşteptată şi... nedorită de cuplu.
Deși are 70 de ani, încă nu este clar dacă era aptă din punct de vedere medical să conducă în ziua accidentului. În plus, nu au existat scuze. Niciun mesaj de condoleanţe sau o floare în semn de respect, a menţionat familia.
Soţul are o singură bucurie, îşi vede partenera după mult timp într-o stare mai bună. De-abia în martie a fost într-o stare suficient de stabilă pentru a începe reabilitarea, la un spital privat din Londra, iar orele de exerciții intense au dat roade.
“Îşi îndeplineşte orice lucru pe care și-l propune. De exemplu, ai nevoie, după un asemenea accident, de patru sătpămâni pentru a învăţa să foloseşti idn nou periuţa de dinţi. Rachael a avut nevoie de zece minute. La început nici nu-și mai amintea unde locuia. Acum poate folosi aplicaţia Zoom” a detaliat Chris.
Cuplul a luat hotărârea de a încerca să facă ceva bun în cinstea micuţului lor şi a scurtei sale vieţi. Au înființat o organizație caritabilă în numele său: Fundația Louis Thorold. Acesta are ca scop eradicarea deceselor pietonilor copiilor prin îmbunătățirea siguranței rutiere și obligarea șoferilor cu vârsta peste 70 de ani să fie retestați periodic.
Este o problemă extrem de controversată: în cazul persoanelor care trăiesc mai mult, numărul șoferilor în vârstă de pe drumurile din Marea Britanie este la maximum. Mai mult de patru milioane de şoferi cu vârsta înaintată ar exista pe străzile britanice. Totuși, în conformitate cu normele actuale, șoferii cu vârsta de peste 70 de ani trebuie să își reînnoiască permisul prin poștă sau online la fiecare trei ani - și să informeze DVLA dacă au o stare de sănătate care le poate afecta capacitatea de a conduce.
Familia crede că acest lucru nu este însă suficient: “Nu suntem răzbunători, dar oamenii ar trebui să înțeleagă devastarea pe care o poate provoca un șofer. Louis a fost micul meu prieten și sufletul lui Rachael. Nu ne venea să credem că avem acest mic dar prețios. Moartea lui trebuie să însemne ceva”
Cei doi s-au cunoscut la Universitatea Newcastle în 2003, unde Chris studia Contabilitate și Finanțe și Rachael, Urbanism. În februarie, când Rachael era însărcinată în trei luni au decis să se mute din Epsom, Surrey, pentru ceea ce părea casa perfectă a familiei: o clădire nouă în micul sat Waterbeach, la șase mile distanţă de Cambridge.
„Era în elementul ei”, spune Chris. „A fost întotdeauna practică și super organizată. Îi plăcea să pregătească totul, să verifice cărucioare și scaune auto. Am tachinat-o pentru că și ea a cumpărat cele mai tâmpite lucruri, de exemplu o girafă de pluş de un metru şi jumătate înălțime. Nu s-a putut abține”.
Louis a fost adus pe lume la The Rosie Hospital, Cambridge pe 4 august anul trecut, cântărind 3 kg 700 grame: „Am fost extrem de fericiţi. Toată lumea îți spune că viața ta se va schimba când vei avea un copil, dar până nu se va întâmpla nu-ți poți imagina acel nivel de dragoste” a subliniat Chris.
„Îmi doream atât de mult să fiu mamă”, a adăugat Rachael, încercând din răsputeri să nu plângă. “Fusese o luptă masivă. Louis a fost micul nostru miracol și un bebeluș minunat. Era pur și simplu minunat, zâmbitor și fericit. L-am avut pentru o perioadă atât de scurtă, dar el a fost totul pentru noi.”
Singura lor tristețe era că, din cauza restricțiilor Covid, nu putea fi vizitat de membrii familiei. A însemnat că o parte din familie, inclusiv tatăl lui Chris, nu au ajuns niciodată să-l întâlnească pe bebeluş.
Au făcut fotografii și videoclipuri interminabile pentru a trimite familiei (6.000 în total), lucru pentru care acum sunt extrem de recunoscători. În ultimul videoclip, filmat cu o seară înainte de a muri, Louis era pregătit de culcare, arătându-și noua abilitate de a se rostogoli, în timp ce Chris încerca să-l usuce.
Tot din cauza restricțiilor Covid, Rachael se aventurase rareori departe de casă. Dar în data de 22 ianuarie a luat trenul spre Cambridge pentru a se întâlni cu un prieten și copilul ei.
Era foarte fericită. Chiar atunci, prietena ei i-a fotografiat dorind să imortalizeze momentul. Avea să fie ultima fotografie cu micul Louis. Drumul spre casă avea să dureze nu mai mult de o oră.
Era ora 15.50, iar Rachael se afla la doar zece minute de acasă, mergând de-a lungul trotuarului de lângă A10, când a avut loc tragedia.
Două ambulanțe aeriene au venit la fața locului în decurs de opt minute, iar Louis și Rachael au fost transportați cu avionul la spitalul din Addenbrooke, cei doi șoferi suferind doar câteva răni uşoare. Mama nu-şi mai aduce însă nimic aminte despre accident.
Primul lucru pe care Chris îl poate protretiza a fost când un polițist a bătut la ușă, 30 de minute după accident: „Am presupus că era un curier. Apoi mi-a arătat permisul de conducere al lui Rachael și mi-a explicat că a avut loc un accident. Nu mi-a putut spune niciun detaliu”
Abia când a ajuns la Addenbrooke, personalul i-a dat vestea cumplită. Știind că nu poate face nimic pentru soția sa, supusă unei serii de scanări cerebrale, a plecat să-și ia ultimul rămas bun de la fiul său: „Am petrecut două ore ținându-l în braţe. Avea un zâmbet mic pe față. Avea câteva tăieturi minuscule și vânătăi, dar în afară de asta arăta perfect. A trebuit să cer asistentelor să mă scoată de acolo. A fost singurul mod în care puteam să-l părăsesc. Rachael era în comă. Doctorii erau sinceri. Leziunea ei cerebrală era atât de severă încât șansele de a se face bine erau mai mici de 50/50. Eram pregătit să moară şi ea. Mi-am spus măcar că va fi cu Louis. Mi-am dat seama că am două alegeri atunci: aș putea pune capăt tuturor sau aș putea fi acolo pentru Rachael. Atâta timp cât era încă în viață avea nevoie de mine. Dacă era greu pentru mine... era de 100.000 de ori mai greu pentru ea”
În noaptea aceea, Chris și-a făcut și el un jurământ. Avea să se asigure că ceva bun va ieși din tragedie. În mod incredibil, în decurs de o săptămână a creat o fundație în numele lui Louis. Groaza accidentului și bunăvoința pe care oamenii au arătat-o s-a văzut la doar câteva ore de la accident, când anunţul făcut pe pagina sa de Lindkedin avea deja 500.000 de vizualizări. Într-o săptămână, prietenii și vecinii au strâns 20.000 de lire sterline, bani care vor fi folosiți pentru a sprijini organizațiile caritabile care i-au ajutat Rachael și Louis - Ambulanța aeriană East Anglian și Ambulanța aeriană Magpas - precum și siguranța rutieră Brake.
„Fundația m-a menținut sănătos și concentrat. La început trăiam oră cu oră. Medicii au fost contondenţi. Nu se așteptau ca Rachael să reziste 72 de ore. Chiar dacă ar fi supraviețuit, putea să nu se trezească niciodată din comă. Fiecare zi este grea, dar înmormântarea a fost cea mai grea. Habar n-aveam ce și-ar fi dorit ea”
Viața mamei a rămas în echilibru timp de trei săptămâni. El o vizita în fiecare zi, purtând în buzunar jucăria preferată a lui Louis, un mic elefant de pluş: „Am simțit că-i aduc un pic din fiului nostru”.
Femeia îşi revenea, dar îşi pierdea imediat conştiinţa în următoarele 8 săptămâni, motiv pentru care soţul nu ştia cum să îi dea vestea cumplită: „Îmi aminteam că fusesem însărcinată, iar pentru că nu era niciun copil acolo, mi-am dat seama că îl pierdusem. Când m-am trezit din comă ştiam în sufletul meu că el s-a dus”
Cei doi sunt hotărâţi să facă o schimbare, astfel încât niciun alt copil să nu mai piară în accidente teribile: „Trebuie să facem din lume un loc mai sigur pentru copiii noștri, lucru care poate începe cu îmbunătățirea drumurilor noastre. Nu-l putem aduce pe Louis înapoi, dar îi putem face amintirea să conteze”.
