fbpx

Varianta din India a virusului Sars-COV-2, reclasificată în Marea Britanie din cauza riscului mare de transmitere

Agenția de Sănătate Publică din Anglia a reclasificat ca "variantă de îngrijorare" mutația de coronavirus detectată pentru prima oară în India, acolo unde se înregistrează sute de mii de îmbolnăviri pe zi și mii de decese.

Reprezentanții agenției au transmis că decizia a fost luată în baza datelor care sugerează că varianta OC-21APR-02 este cel puțin la fel de transmisibilă ca varianta Kent (B.1.1.7). Nu există însă suficiente probe care să incide faptul că variantele depistate recent în India cauzează forme mai severe de COVID-19 sau că vaccinurile nu sunt eficiente în cazul lor.

Cazurile de îmbolnăvire cu vairanta VOC-21APR-02 au crescut de la 202 săptămâna trecută la 520, iar în jumătate dintre acestea s-a stabilit că infecția a survenit în urma călătoriilor sau a contactului cu un călător.

Cazurile s-au răspândit în toată Anglia, însă cele mai multe sunt concentrate în două zone, nord-vest (Bolton) și Londra, unde se înregistrează cea mai rapidă transmisie de la om la om. Agenția de Sănătate Publică a precizat că efectuează teste de laborator pentru a înțelege mai bine impactul mutațiilor asupra comportamentului virusului.

Guvernul indian a transmis că o "variantă dublu mutantă" a coronavirusului, descoperită pentru prima dată în martie, este cauza creșterii cazurilor de COVID-19. Marţi, India a devenit a doua ţară din lume, după SUA, care a trecut de pragul de 20 de milioane de infectări.

Evoluția actuală a epidemiei a copleșit deja sistemul de sănătate, lipsit de paturi de spital și oxigen. În opt state, din aproximativ 13.000 de probe secvențiate, peste 3.500 s-au dovedit a fi variante mutante.

External sponsored links

Anunturi promovate