Cele 12 submarine Barracuda de tip diesel pe care Australia a fost de acord să le cumpere de la francezi în urmă cu 5 ani ca parte a unui contract de 54 miliarde de euro au devenit brusc insuficiente pentru a face față amenințării reprezentate de China. Beijingul varsă miliarde de euro pentru construirea celei mai mari flote din lume și fortificarea insulelor din afara apelor sale teritoriale, scrie The Times. Australienii își doreau alte submarine, mai rapide, mai greu de detectat și cu o rezistență aproape nelimitată. Cuvântul de bază a fost „supraveghere”, susțin surse din Apărare care au participat la negocieri.
„Australienii au făcut o analiză și au descoperit că cele (n.r. submarinele) pe care le primeau nu mai erau adecvate scopului”, a spus sursa citată. Australienii și-au dorit submarine nucleare care să „se miște în liniște, să stea în afara unui port, să supravegheze cablurile submarine și să urmărească alte submarine pentru a limita influența chinezilor în regiune”, au adăugat sursele.
Marea Britanie și America nu doar că au avut șase decenii de experiență pentru a-și dezvolta capacitatea de construcție a submarinelor nucleare, dar totodată fac parte din alianța Cinci Ochi (Five Eyes) împreună cu Australia - spre deosebire de Franța - ceea ce însemnă că puteau fi convinse să împărtășească cu Canberra tehnologia lor nucleară.
Primul contact s-a produs în Australia, în luna martie 2021. Atunci când în timpul unei reuniuni, șeful marinei australiene, vice-amiralul Michael Noonan, l-a întrebat pe amiralul Antony David Radakin, șeful serviciului naval britanic, dacă britanicii și americanii și-ar putea ajuta aliatul să construiască o nouă flotă de submarine cu propulsie nucleară. ”A fost o mutare strategică. Radakin s-a întors în țară și i-a predat totul lui Stephen Lovegrove (n.r. secretarul permanent al Ministerului Apărării)”, a relatat sursa care a comparat episodul cu o scenă din romanele de spionaj, scrise de John le Carré.
Așa a început Operațiunea cu nume de cod Hookless, cel mai bine păzit secret din interiorul guvernului britanic din ultimii ani. Doar zece persoane din Marea Britanie au fost la curent cu detaliile, inclusiv prim-ministrul, secretarul de Externe și secretarul Apărării. John Bew, consilierul pe politică externă al lui Johnson și creierul din spatele strategiei de „înclinare” către zona Indo-Pacifică, a făcut parte și el din acest grup. Toți au semnat o hârtie jurând să nu dezvăluie detaliile secrete ale discuțiilor.
După întâlnirea din martie, propunerea a ajuns pe masa americanilor. "A durat destul de mult timp pentru a trece prin birourile americane - a trebuit să fie discutată la Pentagon, la departamentul de stat și departamentul de energie", a povestit sursa. Ceasul ticăia pentru australieni, care au avertizat guvernul britanic că există un termen limită după care costurile contractului cu francezii se vor ridica rapid și nu vor mai putea ieși din el. „Dinamica internă a fost delicată. Nu ar fi putut să se reunească cu ușurință ”, a declarat sursa din Apărare.
Deși conversațiile inițiale începuseră în jurul submarinelor, premierul Boris Johnson și-a dorit ceva mult mai profund. „Boris a împins afacerea către ceva mai ambițios. A fost o mișcare strategică ”, a declarat o sursă guvernamentală implicată în discuții.
La summitul G7 din Cornwall, din luna iunie, planurile erau deja în plină desfășurare. În timp ce francezii erau ocupați cu așa-numitul „război al cârnaților”, declanșat de Brexit, Boris Johnson, președintele Joe Biden și Scott Morrison, premierul australian, au pus la punct detaliile unui pact top secret care mai târziu avea să fie cunoscut sub numele de alianța de apărare și securitate AUKUS. "La G7 s-a vorbit mult despre cârnați și UE, a existat o exaltare în jurul acestui lucru și ni s-a părut ciudat că facem afaceri serioase la această întâlnire", a adăugat sursa guvernamentală.
Britanicii au spus că s-au pregătit pentru o reacție dură nu doar din partea chinezilor, ci și din partea francezilor. O sursă a declarat că acordul australienilor cu francezii i-a pus pe toți într-o „situație dificilă”, adăugând că „nimeni nu a dorit să-i supere pe francezi, toată lumea a știut că va fi dificil”. Surse din Apărare au explicat că nu a fost „nimic personal” și au pus la îndoială dacă francezii - care au și submarine cu propulsie nucleară - ar fi fost dispuși să împartă tehnologia lor cu australienii. Nu era aceeași situație pentru britanici, deoarece australienii fac parte din organizația Commonwealth. ”Odată ce ai dat aceste informații, nu le mai poți recupera. Poți să le dai doar națiunilor cu care vei fi prieten pentru totdeauna", a declarat sursa din Apărare, referitor la comentariul că Marea Britanie este, de asemenea, apropiată de francezi.
Deși influența Chinei a fost „primul motiv de îngrijorare” pentru australieni, sursele guvernamentale au afirmat că alianța merge dincolo de Beijing și se referă mai mult la deceniile viitoare și la alte probleme de securitate care ar putea apărea. După anunțarea pactului, Lovegrove l-a descris drept „cea mai semnificativă colaborare de capabilități din lume în ultimele decenii”. Cadrele de rang înalt din guvern l-au comparat cu acordul de apărare reciprocă din 1958 dintre președintele Eisenhower și primul ministru britanic Harold Macmillan și începutul „relației nucleare speciale” care permite națiunilor să facă schimb de materiale nucleare, tehnologie și informații - un acord care continuă astăzi.
