Oficialii de la Londra speră că va reuși să atragă 5.000 de șoferi de camion pe baza unor vize temporare, valabile pe o perioadă de trei luni, din octombrie până în decembrie, dar și 5.500 de noi muncitorii din sectorul cărnii de pasăre „pentru a evita orice potenţiale presiuni viitoare asupra industriei alimentare”.
Această decizie de redeschidere a porţilor pentru imigranţi profesionali contravine liniei promovate de premierul Boris Johnson, al cărui Executiv continuă să insiste că Regatul Unit nu mai depinde de forţa de muncă străină.
În plus, până la 4.000 de persoane vor fi pregătite pentru postul de şoferi de camion, iar scrisori vor fi trimise către aproximativ un milion de persoane din Marea Britanie care au un permis de conducere de camion, în încercarea de a-i convinge să se reîntoarcă în industrie, iar examinatori din cadrul Ministerului Apărării vor fi implicaţi în urgentarea procedurilor de testare.
Guvernul de la Londra susţine că vizele sunt o soluţie temporară, iar soluţia pe termen lung este angajarea mai multor şoferi britanici care să primească salarii mai mari şi să beneficieze de condiţii de muncă mai bune. „Acţionăm acum, însă industria trebuie să îşi facă şi ea datoria prin continuarea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor pentru ca firmele să poată păstra noii şoferi”, a declarat ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps.
În replică, Andrew Opie, director de sustenabilitate la British Retail Consortium, care vineri avertiza Guvernul că are doar 10 zile la dispoziţie pentru a rezolva problema crizei de şoferi, a apreciat că măsurile anunţate de Guvern sunt insuficiente. „Limita de 5.000 de vize va face foarte puţin pentru a rezolva deficitul actual. Numai supermarketurile au estimat că vor avea nevoie de cel puţin 15.000 de şoferi de camion pentru ca afacerile lor să poată opera la capacitate maximă înainte de Crăciun”, a spus Andrew Opie.
De asemenea, alţi reprezentanţi din sectorul transporturilor au avertizat că şoferii de camion ar putea să nu mai dorească să muncească în Marea Britanie. „Mă aştept ca mulţi şoferi să nu dorească să revină în Marea Britanie chiar dacă Guvernul britanic le permite să facă acest lucru”, a spus Marco Digioia, secretarul general de la European Road Haulers Association.
Premierul Boris Johnson se confruntă cu o presiune în creştere, în contextul în care pandemia şi consecinţele Brexitului au accentuat lipsurile, pe lângă creşterea preţurilor la energie.
Fabricile, restaurantele şi supermarketurile sunt afectate de lipsa şoferilor de camioane de săptămâni sau chiar de luni de zile.
O problemă chiar mai acută pare a exista la stațiile de alimentare cu carburanți, acolo în ultimele trei zile s-au format cozi lungi, unii automobilişti așteptând ore bune pentru a face plinul. Și aici companiile petroliere se confruntă cu un deficit major de şoferi de camion.