Cercetătorii au descoperit că în timpul festivalului, nivelurile de MDMA şi de cocaină din apă erau atât de mari încât puteau afecta viaţa sălbatică în aval, inclusiv o populaţie rară de anghile.
Experţii îndeamnă acum petrecăreţii să folosească toalete oficiale furnizate de organizatori, deoarece se crede că drogurile pot ajunge în râurile din apropiere ca urmare a urinatului în public.
Dan Aberg, masterand la Şcoala de Ştiinţe Naturale a Universităţii Bangor şi Dr. Daniel Chaplin de la Centrul de Biotehnologie a Mediului (CEB) au măsurat nivelurile de droguri din râu înainte, în timpul şi după Festivalul Glastonbury, organizat ultima dată în 2019.
Probele au fost prelevate din râul Whitelake, atât în amonte cât şi în aval de locaţia festivalului.
Potrivit studiului celor doi, concentraţiile de MDMA au crescut de patru ori în săptămâna ce a urmat festivalului.
De asemenea, au descoperit aceştia, concentraţiile de cocaină au crescut la niveluri care pot afecta ciclul de viaţă al anghilelor europene, o specie protejată.