În ultimul raport de supraveghere a vaccinării împotriva COVID-19 publicat pentru săptămâna 39, Public Health England estimează că 127.500 (între 123.600 şi 131.300) de decese, peste 265.000 de spitalizări şi 24.144.000 (între 23.932.000 şi 24.310.000) de cazuri de infectare au fost prevenite ca urmare a administrării vaccinurilor împotriva COVID-19 în Marea Britanie.
Modelele folosite presupun că în scenariul fără vaccinare nu sunt implementate alte intervenţii pentru a reduce incidenţa şi mortalitatea.
Într-un scenariu real, numărul foarte mare de infecţii, spitalizări şi decese, care ar fi dus la colapsul sistemului sanitar, ar fi condus la implementarea unor măsuri suplimentare de intervenţie non-farmaceutice.
În mod similar, comportamentul oamenilor ar fi putut să se se schimbe, ca răspuns la creşterea cazurilor şi a deceselor.
Din populaţia eligibilă a UK: 89.8% este vaccinată cu cel puţin o doză, iar 82.5% este vaccinată cu schemă completă.