fbpx

Marea Britanie acuză Rusia că a furat formula pentru vaccinul AstraZeneca pentru a dezvolta Sputnik 5!

Marea Britanie acuză Federația Rusă că a furat formula pentru vaccinul Oxford-AstraZeneca și a folosit-o pentru a ajuta la crearea propriului vaccin. Serviciile de informații din Marea Britanie declară că au dovezi că unul dintre spionii lui Vladimir Putin a șters datele vitale, pentru a masca toată operațiunea.

Marea Britanie consideră că Rusia a furat formula pentru vaccinul AstraZeneca, scandal care va crește tensiunile cu Moscova.

Ministrul Securității ,Damian Hinds, a declarat: „Trăim într-o lume în care există activitate de stat care caută să se angajeze în spionaj industrial și spionaj economic. Ne confruntăm cu amenințări de acest tip care sunt diferite, sunt mai sofisticate, sunt mai extinse decât au fost până acum. În mod constant există state străine care ar dori să pună mâna pe informații sensibile, inclusiv uneori secrete comerciale”.

Vaccinul Sputnik din Rusia folosește o tehnologie similară cu vaccinul gândit la Oxford. Echipele de securitate din Marea Britanie sunt acum sigure că a fost copiată formula. Se înțelege că datele au fost furate personal de un agent străin.

Anul trecut spionii britanici au arătat cu degetul spre președintele rus Vladimir Putin. Ei au spus că sunt „mai mult de 95%” siguri că hackerii ruși sponsorizați de stat au vizat organismele britanice, americane și canadiene care dezvoltă un vaccin Covid.

Deputatul conservator Bob Seely, expert în afaceri rusești, a declarat la vremea respectivă: „Cred că trebuie să fim serioși în privința spionajului rus și chinez.”

External sponsored links

Anunturi promovate