fbpx

Marea Britanie ar putea limita vânzarea de artificii, ca urmare a unei petiții semnate de peste 300.000 de britanici

Parlamentarii britanici vor dezbate dacă să limiteze drastic vânzarea artificiilor, după ce peste 300.000 de oameni au semnat o petiție în acest sens.

Semnatarii au susținut că zgomotul lor provoacă nelinişte persoanelor vulnerabile, dar şi multor animale, iar vânzările ar trebui reduse.

Ei vor să fie autorizate doar focurile de artificii organizate de consiliile locale. Mișcarea este susținută de organizații de caritate pentru bunăstarea oamenilor și a animalelor. Aceste limite ar pune capăt focurilor de artiicii organizate cu diverse ocazii. Cu toate acestea, No10 a spus astăzi că nu există niciun plan pentru a modifica regulile care guvernează vânzările. Cel puţin doi câini au murit în weekend speriaţi de artificii. Un altul a înotat aproape 16 km ca să fugă. Alt patruped a fugit de acasă şi a fost găsit abia azi.

Legea actuală spune că vânzările de artificii sunt limitate la vârsta de peste 18 ani. De obicei, acestea pot fi declanșate numai între 7:00 și 23:00, cu o excepţia zilei de 5 noiembrie și în noaptea de Revelion, dar şi la evenimente precum Diwali și Anul Nou Chinezesc.

Focurile de artificii de la sfârşitul anului, la Londra, organizate în mod tradiţional pe malul Tamisei, au fost anulate al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei covid-19, a anunţat marţi primăria capitalei britanice.

External sponsored links

Anunturi promovate