Caroline Nokes, membră a parlamentului de la Londra din partea Partidului Conservator şi fostă ministru, l-a acuzat pe Johnson senior că a sărutat-o cu putere pe ceafă la conferinţa din 2003 a partidului. Dezvăluirea ei a determinat-o şi pe ziarista Ailbhe Rea, specializată în politică, să afirme că politicianul, fost europarlamentar "a pipăit-o" la o conferinţă în 2019.
Stanley Johnson a declarat că "nu îşi aminteşte deloc" de Nokes şi a refuzat să facă alte comentarii. Partidul Conservator nu a răspuns încă dacă va avea loc o anchetă în urma acuzaţiilor, aşa cum a cerut ministrul de interne din umbră, laburistul Nick Thomas-Symonds. Nokes a mai afirmat că la vremea respectivă nu a făcut nimic şi că îi este ruşine pentru asta, dar că acum ar acţiona.
După ce a aflat despre dezvăluirea deputatei, Rea a scris pe Twitter ce i s-a întâmplat ei şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Nokes "pentru că a vorbit despre ceva ce n-ar trebui să i se întâmple nimănui, în special din partea tatălui prim-ministrului".
Ministrul de interne Damian Hinds nu a promis ancheta, ci a declarat doar că "dacă va fi nevoie de o anchetă, dacă acesta este cursul de acţiune potrivit, atunci desigur că asta se va întâmpla". Stanley Johnson, în vârstă de 81 de ani, a fost membru al Parlamentului European din 1979 până în 1984 şi a fost învins la alegerile pentru acelaşi for în 2005.