"Din păcate, cel puțin un pacient a fost confirmat acum că a murit cu Omicron", a declarat Johnson presei.
"De aceea, cred că ideea aceasta că (Omicron) este cumva o versiune mai blândă a virusului este ceva ce trebuie să lăsăm deoparte - și să vedem ritmul pur și simplu în care accelerează în rândul populației", a adăugat premierul britanic.
De la depistarea primelor cazuri de Omicron pe 27 noiembrie în Marea Britanie, Johnson a impus restricții mai dure, iar duminică a îndemnat oamenii să își facă doza a treia de vaccin contra Covid-19 pentru ca serviciile de sănătate să nu fie copleșite de numărul de înfectări cu coronavirus.
Secretarul de stat pentru sănătate, Sajid Javid, a declarat luni că varianta de coronavirus Omicron se răspândește într-un "ritm fenomenal" și că acum reprezintă aproximativ 40% din infecțiile din Londra.
Omicron reprezintă aproximativ 40% din totalul infecţiilor din Londra
Autoritățile din Marea Britanie au anunțat luni că varianta Omicron a coronavirusului se răspândeşte într-un „ritm fenomenal” şi reprezintă aproximativ 40% din totalul infecţiilor din Londra. De la depistarea primelor cazuri de Omicron pe 27 noiembrie în Marea Britanie, premierul Boris Johnson a impus restricţii mai dure şi a declarat că un „val uriaş” de Omicron este pe cale să lovească naţiunea.
Autorităţie britanice spun că, dacă nu se iau măsuri, până la sfârşitul lunii ar putea exista un milion de persoane infectate cu Omicron, despre care oamenii de ştiinţă spun că poate infecta şi persoanele imunizate cu două doze.
„Ceea ce ştim acum despre Omicron este că se răspândeşte într-un ritm fenomenal, ceva ce nu am mai văzut până acum”, a declarat secretarul pentru Sănătate, Sajid Javid, la Sky News.
Anunţurile îngrijorătoare au avut şi efecte pe pieţe. Lira sterlină a scăzut cu 0,4% în raport cu dolarul.
Marea Britanie, nivel de alertă 4
Marea Britanie ridică nivelul de alertă după o creştere rapidă a ratei de infectare cu varianta Omicron. Premierul Boris Johnson a susţinut duminică seară, 12 decembrie, o conferinţă de presă în care a vorbit despre o "urgenţă sanitară" şi a anunţat că doza trei, doza booster, se va putea administra tuturor persoanelor care au împlinit 18 ani, potrivit AFP.
"Nimeni nu ar trebui să aibă dubii, se apropie un val de Omicron. Mă tem că ne confruntăm acum cu o situaţie de urgenţă în lupta noastră cu noua variantă Omicron", a declarat premierul britanic, potrivit BBC. Boris Johnson a anunţat şi că toate persoanele care au împlinit 18 ani se pot vaccina cu doza trei, dacă au trecut 3 luni de la administrarea dozei doi.