Şeful executivului britanic se confruntă cu o presiune în creştere pe plan intern, în special după dezvăluirile privind petrecerile desfăşurate la reşedinţa din Downing Street în plin lockdown la nivel naţional impus de pandemia de COVID-19. Johnson chiar a primit o amendă de la poliţie pentru participarea la un eveniment de acest fel.
Deşi foşti prim-miniştri sosiţi la ceremonia de la Catedrala St. Paul au primit aplauze prietenoase, premierul Boris Johnson şi soţia sa, Carrie, au fost întâmpinaţi cu huiduieli şi un val de ironii din partea mulţimii prezente care aştepta în afara lăcaşului religios.
Unii oameni dintre cei prezenţi i-au aclamat şi aplaudat pe cei doi.
Un număr crescând de parlamentari din Partidul Conservator, formaţiune din care face parte premierul britanic, i-au cerut lui Boris Johnson să demisioneze.
Regina Elisabeta a II-a nu este prezentă la ceremonia religioasă de vineri din cauza oboselii acumulate în prima zi a festivităţilor care marchează Jubileul său de Platină.
Festivităţile vor continua sâmbătă cu un amplu concert organizat în cursul serii în faţa Palatului Buckingham, urmat de mii de prânzuri şi petreceri populare duminică după-amiază şi de o imensă paradă pe străzile din Londra spre seară, la care vor participa aproximativ 10.000 de persoane.