Judecătorul Înaltei Curţi din Londra Jonathan Swift, care a examinat afacerea de urgenţă, a considerat că este "important în interesul public ca ministrul de interne să poată pună în aplicare decizii de control al imigraţiei".
Reclamanţii, între care asociaţiile Care4Calais şi Detention Action, au făcut apel, care va fi audiat luni, în ajunul primului zbor care va transporta circa treizeci de solicitanţi de azil către Africa de Est, spre nemulţumirea ONU şi a asociaţiilor de ajutorare a refugiaţilor, care denunţă o politică "ilegală".
Luni, Înalta Curte trebuie să se pronunţe asupra unui alt recurs, introdus de asociaţia de ajutor pentru refugiaţi Asylum Aid.
Sonya Sceats, directoarea generală a asociaţiei Freedom From Torture, s-a declarat "dezamăgită", dar a subliniat că lupta este "departe de a fi terminată", promiţând să folosească "toate mijloacele disponibile" pentru renunţarea la ceea ce ea consideră un "program neocolonial".
Acest proiect foarte criticat a fost denunţat vineri de opoziţia laburistă ca o tentativă de "diversiune" în contextul scandalurilor politice care îl slăbesc pe prim-ministrul Boris Johnson.
Trimiţând solicitanţi de azil la peste 60.000 km de Londra, ceea ce aminteşte de politica Australiei, guvernul conservator intenţionează să-i descurajeze pe cei care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii, tot mai numeroşi.
De la începutul anului, peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni pentru a ajunge pe coastele britanice, o creştere considerabilă în raport cu anii precedenţi.