fbpx

Uniunea Europeană acționează Marea Britanie în justiție, după ce Boris Johnson a anunțat că va modifica unilateral acordul post-Brexit

Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Marii Britanii, ca reacţie la decizia premierului Boris Johnson de a elimina unilateral părţi din Protocolul privind Irlanda de Nord, convenit în cadrul acordului cu Bruxellesul asupra Brexit-ului.

Guvernul Marii Britanii a publicat un proiect de lege prin care plănuiește să renunțe la o parte din obligațiile post-Brexit asumate în 2020 în actul de ieșire din UE. Mai precis, guvernul de la Londra vrea să schimbe Protocolul privind Irlanda de Nord, pentru a face mai ușor accesul unor bunuri din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

UE se opune însă mișcării, spunând că modificarea acordului încalcă legislația internațională. Din acest motiv, Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Londrei.

Procedurile ar putea duce la impunea de amenzi de către Curtea Europeană de Justiţie, deşi acest lucru va dura cel mai probabil cel puţin un an, relatează DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Comisia Europeană a precizat în acelaşi timp că vrea să reia negocierile cu Marea Britanie pentru a rezolva dificultăţile în legătură cu transportul produselor britanice în Irlanda de Nord.

Această provincie britanică face parte din piaţa unică europeană a bunurilor, ceea ce înseamnă că importurile din restul Regatului Unit sunt supuse declaraţiilor vamale şi uneori necesită controale la sosire.

Această înţelegere a fost stabilită pentru a se evita reinstalarea controalelor la frontieră între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE. Controalele au fost eliminate după acordul de pace din Vinerea Mare din 1998.

"Guvernul britanic şi-a anunţat încă o dată intenţia de a încălca legislaţia internaţională. Nu cred că este nevoie să fii avocat pentru a şti că schimbarea unilaterală a unui acord este ceva greşit", a spus un oficial al UE.

External sponsored links

Anunturi promovate