fbpx

Doi români, pe lista celor mai căutaţi infractori din Londra!

Doi români sunt pe lista celor mai căutaţi tâlhari din Londra, iar fotografiile lor au fost făcute publice, joi, de Poliţia metropolitană, care a cerut sprijin opiniei publice pentru a-i prinde.

Primul dintre românii căutaţi este Iosif Marius Amarandei, de 22 de ani. Bărbatul, care până să comită faptele a locuit în Basildon, Essex, e căutat pentru trei tâlhării comise în vara anului 2021 în localităţile Harold Hill, Dagenham şi Romford.

Amarandei a postat anunţuri de vânzare auto, iar când găsea persoane interesate le chema să vadă aşa-zisul autoturism scos la mezat. La locul de întâlnire, însă, persoanele erau jefuite de bani şi obiecte de valoare, sub ameninţarea unor arme de foc sau cuţit, potrivit comunicatului făcut public de poliţia londoneză.

Cel de-al doilea român căutat de autorităţile judiciare londoneze este Beniamin Cosmin Boros, în vârstă de 33 de ani. Românul, cu ultimul domiciliu cunoscut în Kingsbury, este anchetat pentru un jaf violent comis în octombrie 2021, în Edgeware, unde şi-a bătut victima, i-a furat portofelul, mobilul, cheile şi duba.

Poliţiştii londonezi au cerut, joi, sprijinul opiniei publice pentru găsirea a opt persoane căutate pentru tâlhării.

„Aceşti infractori au provocat frică şi ei cred că este în regulă să fure din comunităţile noastre. Este prioritatea noastră să îi arestăm pentru a preveni comiterea de noi fapte care pot avea un efect devastator asupra victimei", a explicat în informare detective Chief Superintendent Lee Hill, şeful Grupului Operativ pentru Combaterea Infracţiunilor Violente din Poliţia Metropolitană Londra, arătând că toate cele opt persoane căutate, inclusiv cei doi români, „au fost implicaţi în câteva atacuri violente şi înfricoşătoare".

Şeful Grupului Operativ a avut şi un mesaj pentru cei opt tâlhari: „Mesajul meu este clar – nu vom înceta să te căutăm până când nu vei fi arestat. Fă ce trebuie şi predă-te la cea mai apropiată secţie de poliţie şi poţi începe să-ţi schimbi viaţa. Nu vei te vei putea sustrage justiţiei pentru totdeauna”, le-a transmis fugarilor Lee Hill.

External sponsored links

Anunturi promovate