David Popovici a terminat cursa cu timpul de 1.43:21, un nou record mondial de juniori, după ce în semifinale se clasase tot primul, cu un timp de 1.40:00, ce reprezenta duminică un nou record mondial de juniori.
Popovici i-a învins categoric în finală, cu aproape o lungime de corp, pe campionul olimpic în exerciţiu, britanicul Tom Dean, care a terminat cursa de luni pe locul 3, dar şi pe campionul mondial la 400 metri liber, australianul Elijah Winnington, care a terminat abia pe locul 8.
Românul a făcut o cursă tactică de bine gândită, întorcând al doilea şi la 50 de metri şi la 100, după Tom Dean, însă în a doua parte a probei, a accelerat şi deja la 150 de metri a întors primul, pentru ca pe ultima lungime de bazin să se desprindă şi să câştige incontestabil medalia de aur.
Pe locul 2 s-a clasat coreanul Sunwoo Hwang, 19 ani, la o distanţă considerabilă de 1,26 secunde faţă de Popovici.
După ce a devenit campion mondial, Popovici a declarat la marginea bazinului: ”Ceea ce m-a motivat au fost oamenii de acasă care mă iubesc şi m-au urmărit azi. Sunt foarte obosit, dar treaba nu e încă terminată, mai am şi cursa de 100 metri. Sunt fericit, a fost o cursă bună, un bazin rapid.”