Truss, care s-a întâlnit săptămâna trecută la New York cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în cadrul primei sale călătorii externe în calitate de prim-ministru, a făcut apel la democraţiile care gândesc la fel ca ea să fie ferme împotriva "regimurilor autocratice".
"Cred că nu a anticipat (Putin - n.r.) forţa reacţiei din partea lumii libere", a declarat Truss la CNN într-un interviu difuzat duminică: "Nu ar trebui să îi ascultăm ameninţările. În schimb, ceea ce trebuie să facem este să continuăm să impunem sancţiuni Rusiei şi să continuăm să îi susţinem pe ucraineni".
Truss, care a devenit prim-ministru la începutul acestei luni, a adoptat o linie dură împotriva Rusiei şi Chinei.
Dar ea a fost, de asemenea, în dispută cu unii aliaţi tradiţionali, în special în Europa şi în Statele Unite, cu privire la acordurile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană.
Ea a mai spus că aliaţii Marii Britanii trebuie să colaboreze în ceea ce priveşte poziţia lor faţă de China, precum şi faţă de Rusia.
Întrebată dacă Marea Britanie va apăra militar Taiwanul în cazul unei invazii din partea Chinei, aşa cum au declarat Statele Unite, Truss a spus: "Suntem hotărâţi să lucrăm cu aliaţii noştri pentru a ne asigura că Taiwanul este capabil să se apere singur".