fbpx

Sute de pasageri care trebuiau să zboare de la București la Londra și invers s-au trezit cu zborul anulat! Ce explicaţie a oferit Wizz Air

Au trecut de controlul de securitate din aeroport şi de cel al paşapoartelor, iar chiar când se pregăteau de îmbarcare, compania aeriană a decis să le anuleze cursa. Este situaţia a sute de pasageri care urmau să zboare duminică de la Bucureşti spre Londra şi invers, cu o cursă a companiei Wizz Air.

Pasagerilor nu li s-a dat inițial niciun fel de explicaţie, dar ulterior compania aeriană a venit şi cu un răspuns: Motivul care stă în spatele acestor anulări ar fi de natură operaţională. Acest lucru poate însemna inclusiv lipsă de personal şi de aeronave.

Cursa de duminică Bucureşti-Londra nu este singura anulată. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi luni dimineaţă cu aceeaşi cursă Bucureşti - Londra, inclusiv cu o cursă de la Cluj la Paris sau duminică seara, cursa de la Iaşi la Londra. Cei care se aflau în aeroport au avut două opţiuni la dispoziţie: fie să îşi cumpere bilete de avion la prima cursă disponibilă, fie să plece acasă şi să se organizeze.

Cei care trec prin astfel de situaţii trebuie să ştie că sunt îndreptăţiţi să primească o compensaţie de până la 400 de euro. Toate aceste situaţii au în spate inclusiv faptul că Blue Air a decis să anuleze în masă toate zborurile pentru o lună, motiv pentru care celelalte companii aeriene, mai ales cele low-cost, trebuie să preia fluxul de pasageri.

External sponsored links

Anunturi promovate