fbpx

Perioada de doliu în memoria reginei Elisabeta a II-a s-a încheiat. Membrii familiei regale își reiau îndatoririle obișnuite

Familia regală britanică și angajații săi își reiau îndatoririle normale după ce au trecut cele șapte zile de doliu regal în memoria Elisabetei a II-a. Prințul William și soția sa, deveniți prinț și prințesă de Wales, vor vizita regatul pentru prima dată de când și-au preluat noile titluri.

De la moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie, familia regală și-a îndeplinit sarcinile oficiale doar acolo unde era cazul, iar membrii săi au purtat haine negre în public, în semn de respect. Începând de astăzi, 27 septembrie, ei își vor putea îndeplini pe deplin funcțiile oficiale normale.

În acest context, William și Kate au început marți o vizită în Țara Galilor. Cuplul regal a promis să viziteze cât mai curând posibil zona după moartea reginei. Ultima vizită oficială a perechii în Țara Galilor a fost ca duce și ducesă de Cambridge la Castelul Cardiff în iunie, unde aveau loc repetițiile pentru concertul organizat cu ocazia Jubileului de Platină al suveranei.

La scurt timp după funeraliile mamei sale, de pe 19 septembrie, regele Charles al III-lea a călătorit în Scoția și ar putea rămâne la casa sa din Birkhall până la începutul lunii octombrie, urmând tradiția stabilită de regina Elisabeta a II-a. De obicei, regina își petrecea aproximativ 10 săptămâni în casa ei din Scoția în timpul verii, întorcându-se la Londra în jurul perioadei în care începea sesiunea de toamnă a Parlamentului.

External sponsored links

Anunturi promovate