fbpx

Vodafone negociază fuziunea cu un alt operator din Marea Britanie

Vodafone UK negociează funziunea cu un alt operator din Marea Britanie pentru a crea împreună cel mai mare jucător din industria de telefonie mobilă, după numărul de clienți.

În prezent, Vodafone UK (United Kingdom – Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) și CK Hutchison negociează pentru a-și uni afacerile din Marea Britanie pentru a crea cel mai mare jucător din industria de telefonie mobilă, după numărul de clienţi, în scopul de a accelera implementarea serviciilor 5G şi extinderea conectivităţii în bandă largă.

Vodafone a anunţat luni că va deţine 51% din noua entitate, iar CK Hutchison va deține 49%, participaţiile fiind obţinute, în principal, prin ajutarea transferului datoriei. Tranzacţia ar urma să fie gata până la sfârşitul acestui an. La Bursa de la Londra, acţiunile Vodafone au urcat luni cu 2,1%.

Fuziunea dintre Vodafone UK, a treia cea mai mare rețea de telefonie din Marea Britanie, şi Three a Hutchison, a patra cea mai mare reţea de telefonie din Marea Britanie, va crea o afacere cu aproximativ 27 de milioane de clienţi, depășind, astfel, actualii lideri din industria de telefonie mobilă din Marea Britanie: EE (Everything Everywhere) şi Virgin Media O2. Three a Hutchison este o subsidiară a CK Hutchison Holdings, care operează sub marca globală Three.

„Prin combinarea afacerilor noastre, Vodafone UK şi Three UK vor obţine nivelul necesar pentru a accelera implementarea serviciilor 5G în Marea Britanie şi extinderea conectivităţii în bandă largă către comunităţile rurale şi micile afaceri”, scrie într-un comunicat de presă emis de către Vodafone UK.

În prezent, Vodafone Group Plc urmăreşte să realizeze fuziuni cu rivalii săi de pe multiple pieţe din Europa, în urma unor semnale mult mai favorabile din partea autorităţilor de reglementare, care au înţeles în timpul pandemiei provocată de coronavirus valoarea investiţiilor în reţele de telefonie, spunea, în luna februarie a acestui an, şeful Vodafone UK, Nick Read. Vă amintim că, în trecut, autorităţile de reglementare s-au opus tranzacţiilor prin care se reducea numărul operatorilor de telefonie pe principalele pieţe, dar, acum, şi-au schimbat poziţia.

External sponsored links

Anunturi promovate