fbpx

Liz Truss, pusă la zid de opoziţia laburistă! Premierul menţine pe poziţii în privinţa bugetului

Prim-ministrul britanic Liz Truss s-a menţinut miercuri pe poziţii în prima sa apariţie în faţa Camerei Comunelor după anunţurile bugetare de la sfârşitul lui septembrie ale guvernului său, care au provocat panică pe pieţele financiare.

Conservatoarea Liz Truss, care i-a succedat lui Boris Johnson la 6 septembrie, a fost pusă la zid de opoziţia laburistă, liderul acesteia, Keir Starmer, calificând măsurile bugetare ale guvernului drept 'kamikaze'.

Liz Truss, foarte impopulară şi care divizează chiar şi Partidul Conservator, a exclus convocarea de alegeri anticipate. 'Ultimul lucru de care avem nevoie sunt alegerile generale', a spus ea. Acestea sunt prevăzute peste doi ani, însă laburiştii au în prezent un avans imens în sondaje.

În aceeaşi intervenţie, şefa guvernului a afirmat că nu va tăia din cheltuielile publice pentru a finanţa reducerile controversate de impozite.

'Am luat măsuri decisive', s-a apărat ea. 'Ne protejăm economia', a continuat Liz Truss, stârnind râsetele opoziţiei. 'Drept consecinţă a acţiunii noastre (...), vom vedea o creştere mai puternică şi o inflaţie mai scăzută', a adăugat ea.

Marea Britanie se confruntă cu o criză gravă a costului vieţii, în condiţiile unei inflaţii de aproape 10%, cea mai ridicată dintre ţările G7. Economia a încetinit în august, PIB înregistrând o scădere de 0,3%, a anunţat miercuri Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

'Am luat măsuri decisive pentru ca oamenii să nu se confrunte cu facturi la energie de 6.000 de lire' pe an, a repetat Liz Truss, referindu-se la o măsură evidenţiată în toate luările sale de cuvânt.

Guvernul a îngheţat la începutul lunii septembrie preţurile la energie pentru consumatorii casnici la 2.500 de lire în medie pentru o gospodărie.

Marea Britanie traversează un episod de puternică instabilitate financiară care afectează piaţa obligaţiunilor de stat şi face să urce ratele dobânzilor la împrumuturile de stat.

Pieţele au intrat în panică după anunţurile bugetare ale guvernului, masive, cu finanţare incertă şi înscriindu-se în direcţia opusă acţiunii Băncii Angliei, care încearcă să reducă inflaţia prin creşterea dobânzilor.

'Pe termen mediu, datoria va scădea. Dar o vom face nu tăind cheltuielile publice, ci veghind ca să cheltuim bine banul public', a mai afirmat Liz Truss.

External sponsored links

Anunturi promovate