fbpx

Liz Truss a demisionat din funcția de prim-ministru al Marii Britanii

Şefa guvernului britanic Liz Truss, contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă, a anunţat joi că va demisiona 

În fața a zeci de reporteri, premierul Lizz Truss a spune că a intrat în funcție într-un moment de „mare instabilitate economică și internațională”. Ea a precizat că nu poate îndeplini mandatul pentru care a fost aleasă de membrii conservatori și că demisionează.

La numai şase săptămâni de când a devenit șefa guvernului britanic, Truss a fost nevoită să renunţe la programul economic care prevedea reducerea fiscalităţii, iar unii dintre parlamentarii conservatori au cerut deja să fie înlocuită. Truss a recunoscut că planul ei „a mers prea departe şi prea repede”; mulţi investitori acţionaseră deja convinşi că aşa este, vânzând masiv lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, ceea ce a provocat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective. 

 

Cu ratele dobânzilor la creditele ipotecare în creştere rapidă şi inflaţia ajunsă oficial la maximul ultimilor 40 de ani (10,1% în septembrie), Truss - care a fost aleasă de membrii Partidului Conservator tocmai pe baza promisiunii de a scădea taxele şi impozitele în paralel cu menţinerea cheltuielilor publice - luptă din greu pentru a convinge publicul britanic şi formaţiunea de guvernământ că poate face faţă crizei costurilor vieţii în Regatul Unit.

Suella Braverman, șefa ministerului de interne de la Londra, și-a anunțat demisia din guvernul lui Liz Truss, miercuri, după doar șase săptămâni în funcție. În scrisoarea de demisie, în care Braverman susține că renunță la funcție din cauza unei greșeli administrative, ea a criticat-o deschis pe șefa guvernului, relatează BBC.

External sponsored links

Anunturi promovate