fbpx

S-a reîntors în România din Marea Britanie și s-a apucat de trafic de droguri! Ce pedeapsă a primit după ce a fost prins

Condamnat iniţial la o pedeaspă de trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, bărbatul a făcut apel, solicitând o pedeaspă cu suspendare. Magistraţii Curţii de Apel Iași au decis că sunt suficienţi doar trei ani, dar în spatele gratiilor.

După o lungă perioadă petrecută în Anglia, Paul Antonio Şerban a revenit în ţară la volanul unui Volkswagen. În portbagaj avea un colet plin cu canabis, dar a reuşit să scape de vigilenţa vameşilor. Ajuns acasă la începutul lui 2019, Şerban s-a apucat de trafic cu stupefiantele. Ambala drogurile în plicuri transparente autosigilante şi le vindea cu 50 lei bucata. Un plic cântărea 0,50 grame.

Afacerea a mers strună până pe 6 ianuarie, când un coleg de breaslă, R.I., l-a denunţat la D.I.I.C.O.T. Procurorii au apelat la un investigator sub acoperire pentru a strânge probele necesare inculpării lui Şerban. Traficantul n-a fost arestat imediat, ci a apucat să-şi vadă de comerţul lui până la sfârşitul lui februarie. Trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi conducere sub influenţa altor substanţe, a fost condamnat, pe 26 iunie, la o pedeapsă rezultantă de trei ani şi opt luni de închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Şerban a atacat sentinţa la Curtea de Apel Iaşi, solicitând „stabilirea unei pedepse orientată spre minim, a cărei executare să fi suspendată sub supraveghere”. În motivarea demersului său, traficantul a invocat faptul că nu are antecedente penale, că e bine integrat social şi că a vândut canabis doar la prieteni şi în cantităţi mici, drogurile fiind, în majoritate, pentru consumul propriu. Magistraţii au reanalizat dosarul şi i-au admis, parţial, apelul. Prin sentinţa dată ieri, au decis că trei ani sunt suficienţi. Dar în spatele gratiilor.

External sponsored links

Anunturi promovate