fbpx

Simona Halep s-ar fi dopat la US Open! Câți ani de suspendare riscă sportiva

Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost depistată cu Roxadustat, o substanță interzisă. Agenția de Integritate din Tenis a suspendat-o deja provizoriu pe sportivă, care va încerca în perioada următoare să demonstreze că nu a consumat conștientă un medicament care conține substanța. Dacă nu va reuși, va primi o suspendare sinonimă cu finalul carierei.

Agenția Mondială Antidoping plasează Roxadustatul în clasa substanțelor interzise al căror consum aduce o suspendare de nu mai puțin de patru ani!

Suspendarea este drastică pentru că folosirea substanței aduce sportivului beneficii de necontestat.

Medicamentul care conține Roxadustat este folosit în tratarea anemiei și stimulează producția de globule roșii, care facilitează circulația oxigenului în sânge. Mai simplu, în cazul sportivilor, Roxadustatul crește rezistența.

Simona Halep a transmis că nu a consumat conștientă acea substanță, găsită și în analiza probei b, și că se simte ”trădată”!

”Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a scris Simona Halep, pe rețelele sociale.

În septembrie, Simona Halep a anunțat deja că nu va mai concura în acest sezon, pentru că are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după operația la nas suferită.

Românca a decis să facă intervenția chirurgicală pentru a scăpa de problemele respiratorii, dar și pentru latura estetică. În acest sens, Simona Halep a făcut o rinoplastie.

External sponsored links

Anunturi promovate