fbpx

Rishi Sunak a devenit oficial primul ministru al Marii Britanii! În primul discurs a spus că va corecta greșelile făcute de precedentul guvern

Rishi Sunak a devenit primul premier britanic cu origini asiatice, dar și al treilea șef de guvern din ultimele trei luni. Cel mai tânăr lider al Partidului Conservator din ultimii 200 de ani, este și primul prim-ministru desemnat de Regele Charles al III-lea și al 57-lea din istoria Marii Britanii.

Marți dimineață, Liz Truss, care a obținut funcția în urmă cu șapte săptămâni, s-a prezentat la Palatul Buckingham pentru a-și înainta oficial demisia. Ulterior, i-a urat succes succesorului său și a declarat: ”Într-o perioadă scurtă, guvernul meu a acționat urgent și hotărât de partea familiilor și a firmelor. Am inversat creșterea asigurărilor naționale. Am ajutat milioane de gospodării cu facturile la energie și am ajutat mii de companii să evite falimentul”.

The Guardian scrie că Rishi Sunak a reușit o tranziție extrem de rapidă de la parlamentar la premier, în doar șapte ani, cea mai rapidă ascensiune politică din epoca modernă a Marii Britanii. Publicația britanică argumentează că evoluția lui nu a fost deloc simplă. Deși a pierdut cursa pentru șefia partidului, greșelile lui Liz Truss i-au oferit o nouă oportunitate.

După ce a devenit luni noul președinte al Partidului Conservator, Sunak, a cărui carieră a fost definită de conservatorismul fiscal, le-a transmis parlamentarilor că urmărește în anii de guvernare să dezvolte “o economie britanică extrem de productivă”.

„O felicit pe doamna Truss pentru efortul depus, a avut un scop nobil, dar unele greșeli au fost făcute. Nu a avut intenții rele, dar au fost greșeli. Sunt hotărât să remediez aceste greșeli, iar acest proces începe imediat. Asta înseamnă că vor urma și decizii dificile”, a spus Rishi Sunak.

External sponsored links

Anunturi promovate