fbpx

Românii din Marea Britanie trimit cei mai mulți bani în țară! Patru miliarde de euro au trimis în țară românii din diaspora

Românii care lucrează în străinătate rămân sprijinul familiilor din țară. Numai în primele opt luni din an le-au trimis rudelor peste patru miliarde de euro, mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Dacă la început cei mai mulți bani veneau din Germania și din Marea Britanie, acum locurile s-au inversat. Ultimele date arată că românii din Regatul Unit au trimis în țară, anul acesta, aproape 900 de milioane de euro. Iar comunitatea de români de acolo este tot mai numeroasă. Numai anul trecut, s-au născut în Marea Britanie 16.000 de copii români, potrivit Ministerului de externe.

Potrivit statisticilor oficiale, România are a patra cea mai mare comunitate de migranți în Marea Britanie, după India, Polonia şi Pakistan. În 2021, în Regatul Unit erau înregistrați 539.000 de români. În aceste condiții, nu este de mirare că și banii trimiși în țară de acolo sunt tot mai mulți.

Dacă în primele patru luni ale anului cei mai mulți bani au venit din Germania, bilanțul după 8 luni, făcut de BNR, arată o schimbare a topului. Marea Britanie urcă pe primul loc, cu cei mai mulți bani trimiși în țară de către românii care lucrează acolo: 897 de milioane de euro, față de 796 de milioane de euro, bani trimiși de românii din Germania.

Creșteri sunt şi din Italia, dar și Spania. Astfel, în total, românii care muncesc şi trăiesc în alte ţări au trimis în primele 8 luni ale anului peste 4 miliarde de euro mai mult faţă de anul trecut, când au trimis 3,8 miliarde de euro.

Scăderea sumelor trimise din Germania poate fi explicată și de vremurile grele prin care trece țara. Dependența crescută de gazele rusești a adâncit criza energetică de acolo, iar oamenii au devenit mai cumpătați, sunt de părere economiștii. Pe de altă parte, Marea Britanie are nevoie de forţă de muncă, şi după Brexit.

Potrivit economiștilor, banii trimişi în ţară susţin consumul, care nu a scăzut foarte mult în ultimele luni, în ciuda inflaţiei şi a facturilor.

External sponsored links

Anunturi promovate