Strategia anunțată de minsitrul de Finanțe dă tonul în mandatul premierului Rishi Sunak, căruia îi revine ingrata misiune de a salva țara din combinația letală dintre inflația record și recesiune. 55% dintre familiile britanice simt deja acut scăderea veniturilor, inclusiv cei peste un milion de români stabiliți în Regat.
Localnic din Marea Britanie: „Trăim chiar la limită. Cumpăram cu foarte, foarte mare precauție”.
Localnic din Marea Britanie: „Suntem foarte, foarte îngrijorați în legătură cu viitorul. Cumpărăturile obișnuite erau de 20-30 de lire pentru o familie de patru, acum costă în jur de 70 de lire”.
Clare Sebastian, reporter CNN: „În mai puțin de două luni, Marea Britanie a virat de la anunțul unor reduceri fiscale în valoare de 53 de miliarde de dolari la creșteri fiscale și reduceri ale cheltuielilor publice de 65 de miliarde de dolari. Toată lumea va plăti taxe mai mari, dar în special cei care câștigă mai mult”.
În declaraţia sa inaugurală de toamnă, ministrul de Finanţe Jeremy Hunt a anunţat reduceri de cheltuieli de aproximativ 30 de miliarde de lire sterline şi majorări de taxe de 25 de miliarde. Măsurile vor spori dificultăţile financiare pentru milioane de oameni, în timp ce se confruntă cu cea mai gravă criză a costului vieţii din ultimele decenii.
Jeremy Hunt, cancelarul de buget al Regatului Unit: „Factorii globali sunt principala cauză a inflației actuale. Majoritatea țărilor au de tras din cauza programului de asistență financiară impus de pandemie, achiziționarea și administrarea vaccinului și suprasolicitarea spitalelor. Impactul de durată asupra lanțurilor de aprovizionare a făcut bunurile mai scumpe, alimentând inflația. Și totul a fost înrăutățit de criza energetică provocată deliberat de Rusia. Inflația roade din fiecare liră a omului mai mult decât taxele”.
Clare Sebastian, reporter CNN: „În Marea Britanie, inflația a depășit 11% în octombrie, fiind printre cele mai ridicate din G7 și mai mare decât în zona euro. Forța de muncă a scăzut de când cu pandemia, din cauza cazurilor de Covid prelungit și a pensionărilor anticipate. Asta a accentuat lipsa forței de muncă, presând implicit pentru salarii mai mari. Unic pentru Marea Britanie este Brexitul, care a lovit comerțul și costurile pentru afaceri”.
Stabilită de opt ani în Regat, Alexandra Beqiri are două mici afaceri în Londra și resimte dureros criza.
Alexandra Beqiri, româncă în Anglia: „În primul rând, pe plan personal se resimte la coșul de cumpărături la fiecare săptămână, din păcate, prețurile aproape s-au dublat, după care gazul și electricitatea. Dacă ai casa ta, au crescut ratele foarte mult, iar acum trebuie să facem o recalculare a creditului, și va crește la 1.400, de la 880 lire, este extraordinar de mult, se adună. Trebuie din ce în ce mai mult să tai ca să poți face față. Nu mai trimit atât de mulți bani în țară, observ că oamenii cumva tind să vorbească cu cei de acasă, să le trimită pachete, mâncare, haine, sunt mai ieftine în România decât cele de aici”.
Jeremy Hunt a confirmat că sprijinul acordat gospodăriilor pentru facturile la energie va fi redus, facturile tipice crescând de la 2.500 de lire sterline pe an la 3.000 de lire sterline, din aprilie 2023. De asemenea, industria energetică se va confrunta cu o taxă excepţională majorată, la 35%, de la 25%.
Nefastul program economic de reduceri de taxe nefinantate, anunțat de guvernul precedent, trecătorul cabinet Truss, a dezlănţuit haosul pe piaţa financiară şi a necesitat o intervenţie de urgenţă.
Rachel Reeves, parlamentar: „Dezastrul în care suntem este rezultatul a 12 săptămâni de haos conservator, dar și a 12 ani de eșecuri conservatoare”.
După un deceniu de stagnare a veniturilor, Marea Britanie este singura ţară din G7 care nu a revenit încă la cifrele economice de dinainte de pandemie. Banca Angliei a avertizat că Regatul se confruntă, în prezent, cu cea mai lungă recesiune de când au început înregistrările, acum un secol.
Sursa: StirilePROTV