Zelenski a scris în descriere: ”Încă din primele zile ale războiului, Ucraina și Regatul Unit au fost cei mai puternici aliați. În întâlnirea de astăzi, am discutat despre cele mai importante probleme atât pentru țările noastre, cât și pentru securitatea globală”.
La rândul său, Sunak a scris pe Twitter: ”Marea Britanie știe ce înseamnă să lupți pentru libertate. Suntem alături de tine până la capăt, Volodimir Zelenski”.
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra a transmis că vizita a avut loc pentru a confirma sprijinul continuu al Regatului Unit pentru Ucraina.
Potrivit unui comunicat de presă al guvernului britanic, citat de CNN, statul ”va oferi un nou pachet major de apărare aeriană pentru a ajuta la protejarea civililor ucraineni și a infrastructurii critice”. Acesta include 125 de tunuri antiaeriene, tehnologie de contracarare a dronelor kamikaze iraniene, radare și dispozitive de luptă electrice anti-dronă.
Totodată, Regatul Unit va finanța cu 15 milioane de dolari Programul Alimentar Mondial al ONU și cu cinci milioane de dolari Organizația Internațională pentru Migrație, ambele susținând refugiații ucraineni.